Sport

Fotbal pe plajă: Naţionala României s-a calificat în finala Euro Beach Soccer League

Nicolae Gavrea

Cu o serie de opt jucători deveni în lot, echipa naţională de fotbal pe plajă a României a câştigat grupa din care a făcut parte şi s-a calificat în faza finală a Diviziei B din Euro Beach Soccer League, după calificări care s-au derulat la Nazare în Portugalia. România s-a aflat în Grupa 2 de calificare alături de Serbia şi Estonia, singura grupă cu trei formaţii, celelalte grupe având o formulă de calificare cu câte patru formaţii înscrise.

În primul joc din grupă, Serbia şi Estonia au terminat la egalitate, 0 – 0, acesta fiind primul şi singurul egal fără goluri înregistrat în cei 20 de ani de când există Euro Beach Soccer League. La loviturile de departajare s-a impus Serbia, cu un dramatic 11 – 10. În cel de-al doilea meci din grupă s-au întâlnit România şi Serbia. Evoluţia scorului a fost dramatică: sârbii au condus cu 1 – 0, românii au egalat prin golul înscris de Florea şi apoi Măciucă a trimis mingea în poartă pentru 2 – 1.
Serbia a trecut în avantaj revenind în joc şi a înscris de două ori , scor 3 – 2, pentru ca reuşita lui Florea să trimită meciul în prelungiri. În timpul suplimentar, ambele echipe au mai înscris câte o dată (pentru echipa României a înscris din nou Măciucă), scorul final fiind 4 – 4. S-a trecut la loviturile de departajare, unde Măciucă, Bugală şi Florea au transformat, iar Jovancic de la sârbi a ratat, astfel că echipa României s-a impus cu 7 – 5.
În ultimul meci al grupei, România a întâlnit Estonia, partida fiind considerată chiar o reeditare a finalei Diviziei B de acum doi ani, când România a învins Estonia chiar pe terenul acesteia şi a promovat în Divizia A. Acum, miza partidei a fost calificarea în faza următoare a competiţiei. Echipa României s-a aflat în permanenţă la conducere, cu 2 – 0 şi 3 – 1, prin golurile lui Florea (de două ori) şi Măciucă, însă de fiecare dată, Estonia a revenit şi s-a apropiat la un gol diferenţă. Autogolul lui Juha a decis învingătoarea meciului şi câştigătoarea grupei, care este formaţia României.
În Grupa 1 din Divizia B, s-a impus Bulgaria cu 9 puncte, urmată de Norvegia-6 puncte, Cehia-3 puncte şi Andorra -0 puncte. Bulgaria şi Cehia s-au calificat în faza următoare a competiţiei alături de România, în timp ce Serbia, a doua clasată din grupa noastră, va trebui să aştepte rezultatele din celelalte două grupe pentru a şti dacă merge la etapa de calificare în Divizia A.
Meciurile din Grupa 3 – cu formaţiile din Kazahstan, Lituania, Grecia şi Moldova – se vor juca la Moscova în perioada 20 – 22 iulie, iar cele din Grupa 4 – cu Ungaria, Anglia, Danemarca şi Georgia – la Warnemunde, între 24 şi 26 august.
Prima clasată din fiecare grupă şi cele mai bune trei ocupante ale locurilor doi din Divizia B plus ultima clasată din Divizia A vor juca în turneul pentru promovarea/ menţinerea în primul eşalon care se va desfăşura la Alghero, Sardinia (Italia), în perioada 6 – 9 septembrie.
România a avut următorul lot pentru întâlnirile din această grupă B:
Andrei Neag (West Deva), Valentin Dumitrică (CSM Medgidia) – portari, Emil Vîrtan, Alin Bugală, Marian Măciucă, Bogdan Ciocănel, Iulian Răvoiu, Liviu Ruxandari, Ionuţ Florea Daniel (toţi de la West Deva), Zaharia (Axiopolis Cernavodă), Adrian Tănase (Farul Tuzla), Cosmin Dincă (Viitorul Fântânele), – jucători de câmp.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago