FOTBAL. Plecări, sosiri la CSM Deva, pregătiri intense
La reunirea lotului echipei de fotbal de la CSM Deva, sub comanda antrenorului Marius Sîrbu s-au prezentat 24 de jucători. Față de lotul folosit în sezonul de toamnă sunt mai multe modificări, venirile și plecările urmând a fi anunțate în momentul în care vor fi perfectate conform reglementărilor în vigoare.
Prezentarea lotului
Și programul de pregătire din intersezon a suferit modificări. Astfel, devenii vor avea un meci de pregătire în plus, care se va disputa la Deva, echipa urmând a întâlni, în primul amical al anului, pe Energia Săsciori, echipă din Liga 4 Alba, partida urmând a se desfășura pe 20 ianuarie.
Prezentarea oficială a lotului și a obiectivelor din sezonul de primăvară vor fi făcute pe 25 ianuarie.
„Am revenit aici pe stadion, unde ne place cel mai bine. Pot să vă spun că au plecat opt jucători și au venit în pregătiri alți patru. Am totală încredere în cei pe care îi avem în pregătire, o etapă foarte importantă, cu pregătire intensă, antrenamente în care vom pune accent pe partea cognitivă, cât și pe cea fizică. Avem mai mult timp decât am avut în toamnă ca să asamblăm și să consolidăm modelul nostru de joc. În perioada de pregătire vom avea meciuri amicale, programate cu echipe din Liga a III-a și din cea secundă, pentru că așa ne-am dorit, să ne orientăm pregătirea ca să consolidăm conceptul meu de joc al echipei“, a spus antrenorul Marius Sîrbu.
Nu a impresionat
Cei care au părăsit gruparea deveană sunt Eduard Beke, Denis Giosu și Andrei Iana, jucători care nu se regăseau în formula de joc pe care dorește să o implementeze antrenorul Marius Sîrbu. Mai mult, ugandezul Mahadi Mahrez Kayondo, atacantul de 27 de ani și-a reziliat contractul cu CSM Deva la finalul anului trecut și revine în Liga 2, de această dată la Slatina, după ce o jumătate din sezonul trecut a fost legitimat la Steaua, dar nu a impresionat prin evoluția sa. (N. Gavrea)