Categories: Sport

Fotbal. Pregătiri, pregătiri în aşteptarea competiţiilor

Nicolae Gavrea

Cluburile de fotbal din România, cele din eşaloanele superioare, îşi vor putea relua pregătirea, dar sunt obligate să efectueze câte trei teste pentru Covid-19 fotbaliştilor, la intrarea în baza de antrenament, în ziua a şaptea şi a 14-a, a anunţat ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe (foto).

”Nu este nevoie de un protocol semnat cu fiecare federaţie în parte, am avut reprezentanţi din partea multor federaţii. Cu cei de la fotbal am avut un dialog consistent, au fost practic cei mai insistenţi reprezentanţi ai disciplinelor sportive pentru reluarea competiţiilor. În momentul de faţă şi-au asumat acele condiţii. Sunt câteva modificări pe care le-am făcut în urma dialogului cu FRF şi LPF. Modificările pe care le-am făcut ţin de introducerea testului pentru Covid-19, de trei ori, la intrarea în cantonament, în ziua a 7-a şi a 14-a”, a declarat Ionuţ Stroe într-o conferinţă de presă. În plus, s-a decis ca sportivii să nu mai stea izolaţi 14 zile înainte de a intra în cantonament, iar cluburile nu mai sunt nevoite să stea cazate la baza de antrenament, dacă nu au unităţi de cazare în cadrul bazelor sportive, aşa cum era stipulat până acum, dar sunt obligate să asigure cantonamente în alte locaţii pentru întrega echipă.
„Normele actuale spun clar că trebuie (notă red.: echipele) să rămână în cantonament. Dacă situaţia ne va permite, putem relaxa aceste măsuri, dar după cele 14 zile de cantonament. Eu înţeleg foarte multe dintre îngrijorările organizatorilor de competiţii şi ale cluburilor şi situaţiile de ordin financiar, dar în primul rând trebuie să avem grijă de siguranţă a celor implicaţi. Dacă lucrurile evoluează normal, putem relaxa aceste măsuri. Nu văd în momentul de faţă nici un motiv de a dramatiza situaţia că o echipă face un cantonament de o lună de zile. Ei au spus că au nevoie de patru săptămâni de cantonament pentru a fi apţi din punct de vedere fizic să reia o eventuală competiţie”, a mai spus ministrul Ionuţ Stroe.
”Despre deschiderea competiţiilor, este încă devreme, deocamdată se vor putea desfăşura doar antrenamente, urmând ca în cazul în care parcurgem această perioadă de o lună de zile, dacă vom putea evita focare şi lucrurile vor decurge normal, să trecem şi la faza de competiţii. Dar în momentul de faţă vorbim doar de antrenamente şi pregătire. În privinţa spectatorilor, va trebui să ne mulţumim cu competiţiile văzute la televizor”.
Dacă Liga 1 s-ar putea relua în weekendul 13-14 iunie, în Liga 2 s-a decis să se meargă doar pe varianta play-off între primele şase echipe, iar jocurile vor începe pe data de 4 iulie. La Liga a 3-a se vor mai juca trei meciuri, barajele tur / retur între Unirea Slobozia – Mostiştea Ulmu (Seria 2), Progresul Spartac – CSM Slatina (Seria 3) şi Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare (Seria 5). Aerostar Bacău (Seria 1) şi U Craiova 1948 SA (Seria 4) au fost declarate direct promovate, deoarece aveau o diferenţă mai mare de trei puncte în clasament faţă de ocupanta locului 2. Spectatorii vor avea interzis la aceste competiţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago