Fotbal – tenis. Rezultate remarcabile pentru Comexim R Lupeni la Campionatul European
Nicolae Gavrea
Delegaţia României din care au făcut parte şi sportivii de la Comexim R Lupeni, pregătiţi de Dima Druncea, a cucerit 13 medalii, dintre care opt de aur şi cinci de argint, la Campionatul European de Fotbal-Tenis, care s-a disputat la Szentes (Ungaria).
Anamaria Gherghel (foto) a cucerit titlul de cea mai bună jucătoare a turneului, iar România a fost desemnată cea mai bună selecţionată a acestei competiţii.
Marius Stoenică a fost ales cel mai bun jucător al competiţiei, iar titlul de cel mai bun antrenor l-a obţinut Frederico Tavares Tchabass, care este şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal-Tenis.
Delegaţia României a ocupat locul 1 în următoarele probe: simplu, dublu şi triplu senioare; dublu şi triplu seniori; dublu, triplu seniori mixt şi U 21 triplu mixt şi au câştigat medalii de argint în următoarele probe: simplu, dublu, triplu juniori; dublu U 21 mixt; simplu seniori masculin.