Sport

Fotbalul județean atacă noul sezon din Liga a IV-a

Sâmbătă, 24 august, debutează sezonul 2024-2025 al Ligii a IV-a de fotbal în județ, cu 12 echipe la start, așa cum a fost stabilit programul. Însă, există și incertitudinea parti­ci­pării în competiție a formației de la CSC Sântămăria-Orlea, despre care sunt informații că vrea să se retragă.

Revine Simeria
O noutate importantă este revenirea echipei CFR Simeria în competiția din Liga a IV-a, după o absență de mai mulți ani, iar clubul CSM Deva va par­ticipa la campionat cu o echipă, chiar dacă clubul nu a înscris o echipă de seniori în liga a III-a. Privind structura viitorului sezon, în lipsa formației Minerul Lupeni, care a urcat în Liga III-a, echipele CSM Aurul Brad, Retezatul Hațeg, Gloria Geoagiu și Dacia Orăștie, sunt cele care emit pretenții pentru un loc pe podiumul campionatului, care se va desfășura în sistemul consacrat, cu tur/retur, play-off și play out.

Prima etapă se va desfășura după următorul program:

  • CSM Dacia Orăştie -CSM Deva
  • CSO Retezatul Haţeg – CSM Mihai Viteazul Vulcan
  • CS CFR Simeria – CSC Sântămăria Orlea
  • ACS Şoimul Băiţa – AS Victoria Călan
  • ACS Minerul Uricani CSM Aurul Brad
  • C.S. Gloria Geoagiu – CS Inter Petrila. (N.G.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura