Magdalena Șerban
Cele două competiții fotbalistice – “Cupa de vară – Măgura Pui” și “Cupa veteranilor” – au devenit o tradiție pentru comunitatea din Pui, precum și pentru Țara Hațegului. Tradiția merge mai departe, iubitorii sportului cu balonul rotund fiind așteptați să ocupe poziția de suporteri.
Tradiția e sfântă. Finalele, pe 25 august
„La fel cum sunt târgurile (primăvară și toamnă) sau alte acțiuni de suflet pe care le practicăm de ani buni, Cupa de vară – Măgura Pui, în cadrul căreia evoluează echipe din satele aparținătoare, fiind cinci participante la start, care joacă în sistemul fiecare cu fiecare, are loc și în acest an. Meciurile se desfășoară pe stadion, iar în competiție participă și echipe compuse din jucători din câte două sate. De asemenea, o altă competiție care se dispută pe terenul sintetic este Cupa veteranilor, reunind jucători de peste 40 de ani. Le vom răsplăti efortul cu premii, organizarea noastră implicând și oferirea laurilor. Mă bucur să constat că sportul nu doar că nu a dispărut la nivelul comunei, ci chiar a luat amploare. Succes, tuturor”, a transmis Victor Tiberiu Stoica, primarul din Pui.
Programul
La „Cupa de vară – Măgura Pui”
se confruntă echipele Șerel&Rușor, Ponor&Ohaba Ponor, Federi&Uric, Fizești și Pui. În prima etapă s-au înregistrat rezultatele Șerel&Rușor – Pui 4-5 și Ponor&Ohaba Ponor – Federi&Uric
4-1, iar în cea de-a doua Fizești – Ponor&Ohaba Ponor 1-3 și Pui – Federi&Uric 2-5. Programul viitor este următorul: 21.07.2024: Șerel&Rușor – Ponor&Ohaba Ponor, ora 17:30; 28.07.2024: Pui – Ponor&Ohaba Ponor, ora 16:00 și Fizești – Șerel&Rușor, ora 17:30; 04.08.2024: Șerel&Rușor – Federi&Uric, ora 16:00 și Pui – Fizești, ora 17:30; 1.08.2024: Fizești – Federi&Uric, ora 17:30. După acest „round robin” vor fi semifinale, pe 18 august, în care, de la ora 16:00, se vor înfrunta locul 1 cu locul 3, iar de la 17:30 locul 2 cu locul 4. La „Cupa Veteranilor” sunt două grupe, formate din Băiești, Șerel, Pui, Ponor (A) și, respectiv, Fizești, Rușor, Federi, Ohaba – Ponor (B). Aici s-au jucat primele meciuri din atât grupa A, rezultatele înregistrate fiind Șerel – Băiești 3-2 și Pui – Ponor 2-3, cât și din grupa, rezultatele înregistrate fiind Fizești – Rușor 10-1 și Federi – Ohaba Ponor 8-3. Programul viitor este următorul: 21.07.2024 (A): Băiești – Pui, ora 19:00 și Șerel – Ponor, ora 19:50; 28.07.2024 (B): Fizești – Federi, ora 19:00 și Rușor – Ohaba Ponor, ora 19:50; 04.08.2024 (A): Băiești – Ponor, ora 19:00 și Șerel – Pui, ora 19:50; 11.08.2024 (B): Fizești – Ohaba Ponor, ora 19:00 și Rușor – Federi, ora 19:50. Semifinalele vor fi pe 18 august, respectiv 1A-2B de la ora 19:00 și 1B – 2A de la 19:50. Finalele celor două competiții sunt programate pe 25 august.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…