Fotografiile lui Nopcsa, în premieră în România
Impresionantele fotografii realizate între 1903 şi 1916, de către baronul Franz Nopcsa, vor fi prezentate în premieră în România, începând de astăzi, ora 16, la Galeriile de Artă din Deva. Expoziţia este intitulată „NOPCSA – Savantul Fotograf” şi face parte din proiectul „Savantul Fotograf Nopcsa – o imagine cât 1.000 de cuvinte”. Iubitorii artei pot admira aici frumoasele fotografii până în 30 septembrie, după care expoziţia se va muta la Galeriile de Artă din municipiul Hunedoara (3-7 octombrie), la Casa de Cultură din Haţeg (10-14 octombrie) şi la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva (21 octombrie – 11 noiembrie). În cadrul expoziţiei va fi organizat şi un concurs de fotografie, a cărui premiere va avea loc în data de 11 noiembrie. (C. Ghenea)