Categories: Sport

FRF contraatacă la acuzaţiile mamei gimnastei Asiana Peng

Ciprian Marinuţ

Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, susţine că acuzaţiile mamei gimnastei Asiana Peng (foto), legitimată la CNS „Cetate” Deva, sunt nefondate. Mai mult, în răspunsul oficial la reclamaţiile mamei gimnastei, oficialul FRG lasă să se înţeleagă că sportiva ar dori să renunţe la performanţă şi că, de fapt, ea este forţată de mama sa să continue.

Reclamaţii fără suport
Silvana Peng, mama gimnastei Asiana Peng, legitimată la CNS „Cetate” Deva, a solicitat autorităţilor sportive competente analizarea motivelor pentru care fiica sa a fost „zburată”, de FRG, din Lotul Naţional al României, la finalul anului trecut. Mama sportivei a cerut şi „anchetarea şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în legătură cu indemnizaţia de performanţă a fiicei sale în perioada de trei ani în care a făcut parte din Lotul Naţional”.
În replică, Adrian Stoica, preşedintele FRG, a arătat că Asiana a beneficiat de aceleaşi condiţii ca şi celelalte gimnaste din lot, dar că nu a reuşit să progreseze conform aşteptărilor. În plus, şeful Federaţiei lasă să se înţeleagă că sportiva ar dori să renunţe la activitatea de performanţă şi că ea este forţată de mama ei. „În cei trei ani de pregătire petrecuţi la Lotul Olimpic de la Izvorani, Asiana Peng a beneficiat de cele mai bune condiţii de viaţă, şcoală, antrenamente şi asistenţă medicală pe care Federaţia Română de Gimnastică le-a putut oferi componentelor lotului. Colectivul tehnic al Lotului, condus de antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang, s-a ocupat în egală măsură de toate gimnastele tinere, respectiv născute în anul 2000 (ca şi Asiana n.r.). Rata de progres a sportivelor, din păcate, nu poate fi egală din motive obiective – calităţi fizice, psiho – volitive, perioade de pauză şi recuperare după accidentări, dar şi din motive subiective – gradul de implicare şi interes în rezolvarea sarcinilor de antrenament. Asiana Peng, o gimnastă care de altfel întruneşte multe calităţi, nu a avut rata de progres scontată, în special în ceea ce priveşte valoarea de dificultate a exerciţiilor, dar şi a execuţiei acestora, situaţie în care, în acest moment, nu poate face obiectul selecţionării în lotul care are ca sarcină principală calificarea la Jocurile Olimpice Rio 2016. În ultima perioadă de pregătire, sportiva s-a exprimat în mod repetat şi imperativ prin telefon către mama sa că doreşte să se retragă, că nu-i mai place la Lot la Izvorani, că doreşte să plece acasă, acuzând-o pe mama sa că o forţează să continue. Toate acestea au determinat Federaţia (cu consultarea antrenorilor) să-i ofere posibilitatea de a se pregăti în continuare la Deva, într-un colectiv care are în componenţă şi două medaliate europene, condus de antrenori consacraţi şi cu experienţă, care au adus României medalii la Campionate Mondiale şi JO Beijing 2008 şi care conduc în acest moment lotul aflat deja în pregătire pentru JO 2020. Asiana, ca şi celelalte sportive care se vor pregăti în perioada următoare la Deva, în funcţie de cât de mult se vor implica în pregătire şi în funcţie de rezultatele individuale, au drumul deschis către echipa olimpică în cazul în care vor fi mai bune decât sportivele deja selecţionate să continue pregătirea în Bucureşti”, se arată în răspunsul oficial semnat de Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.
Care este de fapt adevărul vor stabili autorităţile chemate să investigheze acest caz.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago