Categories: ActualitateFlash

Funcţionarii publici din administraţie cer mărirea salariilor. Grevă în mai multe primării din judeţ

Natalia Bumbac

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat că astăzi, angajaţii din instituţiile publice vor intra în grevă generală, pentru a atrage atenţia guvernanţilor faţă de salariile mizerabile cu care sunt remuneraţi. Potrivit comunicatului transmis de FNSA, “angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din administraţia publică locală, sunt cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sectorul bugetar”.
Au semnat pentru susţinerea grevei
La  noi în judeţ, şi-au anunţat participarea la grevă 303 angajaţi de la 12 primării de comună, o primărie orăşenească şi una municipală. Cei peste 300 de funcţionari au transmis tabele nominale cu semnături către „Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria municipiului Timişoara şi din Serviciile Publice aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara”, organizaţie teritorială a FNSA, la care sunt afiliaţi angajaţii de la primăriile din judeţul nostru. Pentru participarea la grevă au semnat 133 de angajaţi ai Primăriei Orăştie şi 16 de la Primăria Geoagiu.
De asemenea, la acţiunea de protest au aderat angajaţi ai primăriilor din comunele Balşa, Beriu, Dobra, Ghelari, Mărtineşti, Orăştioara de Sus, Peştişu Mic, Rapoltu Mare, Râu de Mori, Tomeşti, Turdaş, Vălişoara, în total 154 de persoane.
Speră la sprijinul aleşilor locali
„Acţiunea de protest va avea loc pe întreg programul de activitate al instituţiilor. Angajaţii vor veni la serviciu, doar că nu-şi vor desfăşura activitatea. Sperăm să nu aibă loc incidente, iar mesajul pe care dorim să-l transmitem să fie perceput ca atare. Ne dorim să existe susţinere şi din partea aleşilor locali, de fapt, ştim că există, pentru că primarii lucrează cu acest personal slab salarizat”, a declarat Tiberiu Negrei, vicepreşedintele FNSA şi preşedintele sindicaliştilor de la Primăria Timişoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

9 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

9 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

9 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

9 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

9 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

9 ore ago