Sport

FUTSAL. Atât s-a putut: West Deva a pierdut calificarea în play-off

Etapa cu numărul 14 din campio­natul Ligii naționale de fotbal în sală a programat la Deva derby-ul rundei în care s-au întâlni două formații egale, atât la numărul de puncte acumulate cât și la golaveraj, cu un plus la totalul goluri marcate pentru echipa gazdă a evenimentului.

Pentru calificare
ACS West Deva (locul patru în clasament) a primit replica celor de la Sepsi SIC Sf. Gheorghe, echipă clasată, înainte de acest derby, pe locul cinci. Partida a fost ultima din sezonul re­gu­lar și, în funcție de rezultatul din finalul acestei întâlniri, a fost decisă și ocu­panta locului patru pentru califi­carea în careul de ași.
Circa 700 de spectatori au asistat la o partidă frumoasă, așa cum ne-am dorit cu toții, cu goluri multe. Devenii au por­nit în această întâlnire cu prima șansă, având avantajul terenului, dar și al aportului pe care l-au primit de la experimentații Ioan Al Ioani, Robert Lupu, Valentin Ilaș, al fraților Florin și Cristian Matei. Primele ocazii le-au apar­­ținut jucătorilor de la ACS West Deva, care au încercat poarta oas­pe­ților prin Ioan Al Ioani și apoi prin Florin Matei sau Valentin Ilaș. Oaspeții au închis însă bine culoarele de ma­nevră, iar portarul echipei din Sf. Gheorghe a avut intervenții foarte bune. Mai mult, Cristian Matei a ratat o bună ocazie de a înscrie dintr-o poziție confortabilă.

Gafă a apărării
Oaspeții au reușit să deschidă scorul în minutul 14 prin Kanyo, care a fost servit foarte bine de către căpitanul celor de la Sepsi, Manya Szabold, ultimul profitând de o gafă a apărării de­venilor. A fost momentul în care oas­peții au arătat că au sosit la Deva deciși să nu piardă. Până la finalul primei reprize am mai notat câteva încercări ale gazdelor a poarta adversă, dar fără finalizare. Astfel, la pauză, oaspeții ai intrat la vestiare cu un avantaj la limită, oarecum dătător de speranțe la un joc mai bun pentru echipa din Deva.

Greșeli
Partea secundă a arătat câteva pro­bleme pentru gazde, care nu au reușit să întoarcă rezultatul. În minutul 26, la o greșeală a veteranului Florin Matei, Vereș a agățat balonul și, după o cursă solitară, împinge în poarta deveană min­gea, majorând astfel avantajul echi­pei sale. Un minut mai târziu, am asistat la un gol înscris de gazde prin Pușcă.
Veteranii echipei din Deva nu au găsit deloc varianta de a deschide apărarea celor de la SF. Gheorghe, au greșit la re­cuperare, iar în minutul 33 Matish înscrie pentru 3-1, lucru care a tensio­nat și mai mult starea din teren. Au urmat încercările stereotipe ale gaz­delor către poarta adversă, unele co­țând în evidență intervențiile foarte bune ale portarului echipei oaspete. Spec­tatorii din tribune au privit înmăr­muriți tabela de scor care a marcat scurgerea timpului, dar au revenit atunci când, cu un efort deosebit, Cristian Matei a reușit să reducă din diferență și scorul a devenit 3-2 în favoarea oaspeților.
Finalul de partidă a fost dramatic, devenii au ratat din poziții imposibile, au avut două bare și mingea a refuzat să intre în poarta adversă. Ba mai mult, oaspeții au reușit să înscrie ultimul gol prin Szocs, care a trimis balonul sub bara transversală, iar obiectul a căzut în spatele liniei de poartă, golul fiind validat.
Concluzia este că în acest joc, atât s-a putut. Oaspeții au jucat mai bine, au închis de fiecare dată acțiunile deve­nilor și, la final, au obținut calificarea în careul de ași din această ediție de campionat.
Conducerea ACS West Deva va de­cide ce va face în perioada următoare, dacă echipa va evolua în play-out sau se va retrage din campionat. (N.G.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică e distracție ma­ximă la o firmă de stat de pe la noi. Șeful de…

12 ore ago

Bulina albă

Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumo­ftizio­logie Brad Pentru că a înființat un COMPARTIMENT DE BOLI…

12 ore ago

Bulina neagră

Dorel U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat de…

12 ore ago

Călin Georgescu cheamă oamenii în stradă la protestul „Hora Unirii”: manifest uriaș pentru libertatea de exprimare

Fostul candidat la președinție din no­iembrie 2024, Călin Georgescu (foto), a declarat că de Ziua…

12 ore ago

De ce s-a bucurat un tânăr din Petroșani că a fost arestat?

Provenit dintr-o familie numeroasă și săracă din Petroșani, adolescentul s-a dus în Capitală, la una…

12 ore ago

Tânără căutată pentru furturi repetate

Femeia n-a putut fi identificată de polițiști, deși a fost surprinsă de mai multe ori…

12 ore ago