Categories: Sport

FUTSAL. Autobergamo, victorie la Buzău

Autobergamo Deva a jucat în cea de a treia etapă din campionatul primei ligi de fotbal în sală, în deplasare, la Luceafărul Buzău. De menționat că, în prima etapă, echipa din Buzău s-a im­pus fără probleme în fața echipei Clujana Cluj, scor 6-1 și a fost pentru o scurtă perioadă primul lider al noului sezon.

Cei de la West Deva nu au clacat
În etapa a doua, Luceafărul a pierdut în deplasare, cu scorul final de 3-5, în fața celor de la FK Odorheiu Secuiesc, la capătul unui meci foarte disputat. Devenii au pierdut în etapa a doua, neașteptat, pe teren propriu, în fața formației CFR 1933 Timișoara, cu un scor strâns, 1-2 pentru timișoreni, golul victoriei fiind marcat cu două secunde înainte de final.
În partida de la Buzău, Autobergamo a reușit să obțină o victorie cu 4-2, după ce la pauză gazdele au condus cu 1-0.
Învinși în prima partidă disputată în acest sezon după promovarea în prima ligă de fotbal în sală de campioana Uni­ted Galați cu 6-1, cea de a doua echipă din Deva, ACS West nu a clacat și a obținut o victorie de palmares, …la Timișoara, unde elevii lui Ion Al-Ioani au jucat ca la carte și au câștigat cu 4-2.
În ultima partidă din această etapă, United Galați a câștigat la scor fluviu,
9-0, jocul disputat cu CFF Clujana Cluj Napoca, astfel că echipa de pe Dunăre este lider în clasament.

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie de la o fir­mă de insolvență pro­ce­dează ilegal. Cică…

5 minute ago

Bulina albă

dr. Ali Iacob Alin, medic primar și șef Compartiment Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Brad Pentru că…

5 minute ago

Bulina neagră

Ș.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

5 minute ago

Investiţii europene în judeţul Hunedoara – investiţii care se văd în fiecare zi!

Zi de zi, mii de oameni din județ se plimbă prin centre urbane modernizate și…

8 minute ago

Adolescentă abuzată de tatăl vitreg

Minora a depus o plângere la Poli­ția Hunedoara, după ce a fost lovită de bărbat.…

11 minute ago

Judecătorii au admis apelul ucigașului de prostituate și i-au redus pedeapsa

Costel Cârcel a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a ucis, la scurtă…

11 minute ago