Emoţiile din competiţiile de fotbal în sală nu au trecut pentru formaţiile din Deva. La final de săptămână au fost programate partidele din cadrul Cupei României, competiţie tot mai interesantă şi spectaculoasă prin prisma rezultatelor.
Pe terenul de la Sântămăria Orlea este programat, astăzi, jocul dintre echipele de seniori de la West Deva şi Autobergamo Deva, un derbi local care se anunţă foarte disputat, cu multe orgolii, ambiţii şi presiune pe jucătorii ambelor formaţii.
De remarcat că Juniori U19 de la echipa West Deva au obţinut o victorie importantă în deplasare la Informatica Timişoara, scor final 4-3 pentru deveni şi păstrează o şansă pentru calificarea la următoarea etapă din aceste întreceri. Următoarea partidă pe care tinerii deveni o vor disputa este programată pe teren propriu (în sala de sport de la Sântămăria Orlea), în data de 16 februarie, probabil de la ora 17. Până atunci însă, astăzi vom asista la derbiul etapei a doua din Cupa României seniori.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…