Sport

FUTSAL. Doar un egal, dar valorează cât o victorie

Deși echipa deveană a condus la pauză cu 1-0, finalul de partidă a adus doar un egal pentru echipa condusă de către Florin Matei (an­trenor ju­că­tor), în jocul desfășurat pe terenul celor de la Sepsi SIC Sf. Gheorghe. Au contat și desele in­tervenții ale ar­bitrului Nicolae Vlad Ciobanu (Iași), care prin maniera sa de arbitraj a sto­pat acțiunile deve­nilor.

În deplasare
Oaspeții au deschis scorul foarte repede, în minutul 3 prin Denis Boldor și au păstrat acest avantaj foarte bine chiar și în condițiile precizate mai sus, până în minutul 28, când gazdele au reușit să egaleze cu un gol înscris de către Joszef Csintos.
Cu acest rezultat de egalitate, e­chipa ACS West Deva se menține pe locul patru în clasamentul ligii națio­nale, având un total de 8 puncte.
În următoarea etapă, cea cu nu­mă­rul opt, devenii vor juca din nou în de­plasare, în 27 octombrie de la ora 19, pe terenul celor de la Mausoleul Mărășești, formație aflată pe ultimul loc cu un total de doar un punct.
ACS West Deva a jucat cu: Roberto Voin, Bogdan Hordea, Denis Boldor, Critian Matei, Florin Matei (antrenor jucător), Andrei Dinicuță, Ion Dumitru, Bogdan Pieptea, Kristian Boda, Andrei Cârstea, Artur Galfi și Andrei Iliescu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura