FUTSAL. West Deva, la un pas de un egal
Etapa cu numărul 13 din actualul sezon al Ligii I, penultima din sezonul regular, a complicat prin rezultatele înregistrate situația echipelor care pot să se califice în play-off. În această situație se află și formațiile din vestul țării, CS CFR Timișoara și ACS West Deva, ambele cu câte 14 puncte, dar despărțite de golaveraj.
A revenit la echipă
Timișorenii au pierdut la Sepsi Sf. Gheorghe cu un scor oarecum așteptat, 0-7, în condițiile în care formația de pe Bega este aproape desființată. Devenii însă s-au aflat la un pas de un egal, în partida disputată în deplasarea de la Tg. Mureș. ACS West Deva a debutat în această întâlnire cu o nouă conducere tehnică, pe bancă fiind ca și antrenor principal Gabriel Constantin, sprijinit de veteranul Florin Matei. Ioan Aloanii a revenit la echipa din Deva ca și căpitan, pentru a asigura un sprijin pentru o posibilă calificare în play-off.
A salvat
Jocul de la Tg. Mureș a fost reușit, spectaculos, cu evoluții pe măsura importanței, iar jucătorii de la Deva au debutat cu câteva acțiuni bune la poarta gazdelor. Prima a consemnat-o în minutul 3, când Kristian Boda a prins un șut de la mare distanță pe poartă, dar goalkeeperul echipei din Tg. Mureș a salvat în extremis. Primul gol a fost înscris pentru gazde de către Tamas Kusmandi, în minutul 8, iar devenii au restabilit egalitatea patru minute mai târziu prin Cristian Matei, pentru ca apoi să rateze din poziții bune Alexandru Budai și Darius Pușcă.
Pe greșeli individuale ale oaspeților, echipa pregătită de Cosmin Gherman va reuși să înscrie de două ori în același minut, prin Mihnea Toader și apoi prin Ricard Iszlai, astfel că la pauză gazdele au intrat la vestiare cu un avantaj oarecum liniștitor.
S-au întărit pentru calificare
În repriza secundă am văzut o cu totul altă evoluție a echipei din Deva, în care a excelat prin intervențiile sale portarul devean Adrian Dinicuță. Au fost multe, foarte multe ratări și chiar ambiția necesară pentru a lupta la victorie. Am numărat 10 ratări imense ale jucătorilor echipei oaspete, Florin Matei fiind exasperat de modul în care mai tinerii săi colegi au reușit să rateze din poziții ideale. S-a încheiat cu un scor greu digerabil 3-2 pentru gazdele din Tg. Mureș care și-au consolidat calificarea în play-off, lucru care ar fi fost asigurat chiar și cu un egal la această partidă.
ACS West Deva va avea însă o bună șansă de calificare în play-off, dacă în ultimul joc din sezonul regulat, programat luni, 20 ianuarie, de la ora 19.00 la Sala Sporturilor din Deva, când va întâlni formația Sepși Sf. Gheorghe, principala contracandidată la calificare.
West Deva a jucat cu: Andrei Dinicuță, Bogdan Costică, Florin Matei, Cristian Matei, Ion Al Ioanii, Denis Boldor, Darius Pușcă, Bogdan Piepteam, Alexandru Budai, Bogdan Hordea, Artur Galfi, Kristian Boda și Teodor Flentea. Antrenor, Gabriel Constantin.
Înainte de ultima etapă, ACS Sepsi SIC este pe locul patru, cu 17 puncte acumulate, urmată de ACS West Deva și CS CFR Timișoara, ambele cu câte 14 puncte. Devenii au un golaveraj mai bun. În cazul în care ACS West Deva va învinge echipa din Sf. Gheorghe la o diferență de cel puțin cinci goluri își va asigura calificarea în play-off.