FUTSAL. West Deva, lider în Liga secundă seria de vest, urmează derby-ul județean
Echipa de futsal West Deva, care evoluează în lLiga secundă de fotbal în sală a participat la cel de al treilea turneu organizat de această dată la Craiova, în perioada 11-13 martie, și unde s-au disputat partidele din etapele 7, 8 și 9.
Joacă cu Autobergamo
Lideri autoritari după primele șase etape, devenii au făcut spectacol și în acest turneu, câștigând toate cele trei partide. Astfel, a fost 11-1 cu Șoimii Șimand, 12-2 cu CSM Târgu Mureș și 9-4 cu Metropolitan Ișalnița.
După nouă etape disputate, West Deva ocupă primul loc în seria de vest cu punctaj maxim, 27 de puncte, și și-a asigurat, matematic, prezența la turneul de promovare în prima ligă, turneu la care vor participa câștigătoarele celor 3 serii din Liga a 2-a, respectiv ultimul loc din liga 1.
În perioada 20-21 martie, West Deva va participa la Final Four-ul Cupei Romaniei, unde va întâlni formația FC Autobergamo Deva, în semifinalele competiției. Partida este programată duminică, 20 martie, de la ora 11.00, iar echipa câștigătoare va juca în finala competiției cu formația care va câștiga disputa dintre United Galați și FK Odorheiu Secuiesc.
Turneul de la Galați va fi transmis în direct pe Digi Sport 4.
Cealaltă formației din Deva, Autobergamo a câștigat ultima partidă din turul suplimentar din prima ligă de futsal, jocul disputat în deplasare la Clujana Cluj Napoca, cu 17-1.Devenii au încheiat campionatul regulat pe primul loc, cu un total de 31 de puncte, înaintea celor de la CS United Galați (25 de puncte), FK Odorheiu Secuiesc (24 puncte) și CSF CFR Timişoara cu 21 de puncte.