Eleganță, strălucire, bucurie! Familia Olimpică tricoloră și-a sărbătorit olimpicii într-o gala magică, la 110 ani de Olimpism în România. Campioni și medaliați de legendă, invitați de onoare ai forurilor internaționale, susținători ai Mișcării Olimpice din România au trăit momente de neuitat într-o atmosferă de vis la Face Convention Centre din București.
Toyota pentru campioni
Nu mai puțin de 20 de automobile Toyota, inscripționate cu numele medaliaților de la Paris 2024 au strălucit în așteptarea noilor „îmblânzitori” ai cailor putere.
Alături de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, George Boroi, secretarul general al COSR, echipa COSR și colaboratorii care au dat viață acestui eveniment s-au aflat Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, Spyros Capralos, preşedintele Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), Raffaele Pagnozzi, secretarul general al EOC, președinți și conducători ai forurilor naționale sportive, iar Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic și Octavian Morariu, membru CIO pentru România, au transmis mesajele video de la sute de kilometri distanță.
Vocea suavă, dar vibrantă a Sophiei Dinu, care alături de colegii ei din Corul de copii Sunetul Muzicii, condus de profesoara de canto Cristina Manoliu Savulescu, i-a impresionat pe cei prezenți la intonarea imnului României din deschiderea evenimentului.
Inspirație
„Mişcarea olimpică din România este puternică prin ceea ce a clădit în peste un secol de existenţă, dar şi prin apartenenţa ei la familia olimpică internaţională”, a spus Mihai Covaliu.
„Privim cu mândrie către cei care au creat o moştenire inestimabilă şi care continuă să motiveze şi să inspire noile generaţii de campioni. 318 medalii înseamnă mai mult decât aur, argint şi bronz, înseamnă un tezaur de valori care au îmbogăţit o naţiune. Dumneavoastră prin performanţele, succesele şi credinţa în valorile olimpice aţi demonstrat că România este o naţiune puternică în sport. Performanţele dumneavoastră au arătat lumii că o ţară relativ mică poate concura la cel mai înalt nivel datorită talentului şi determinării. Privind în sală, vedem continuarea visului olimpic. Trecutul, prezentul şi viitorul se întâlnesc aici”.
„Eu sunt mândru că sportivii români continuă să aducă mândrie acestei naţiuni. Şi că milioane de inimi vibrează cu emoţie şi pasiune la fiecare victorie a lor. Olimpicii români au îmbogăţit patrimoniul sportului mondial şi au creat identitate naţională pentru ţara noastră. Dumneavoastră sunteţi România în faţa întregii lumi. O Românie competitivă, o Românie puternică şi curajoasă”, a adăugat preşedintele COSR.
Colanul de Aur
Vis, speranță, inspirație, motivație, încredere, pasiune, ambiție, emoție, bucurie, mândrie au fost impresionantele mesaje video transmise de Ioan Antoniu (lupte), Anastasia (gimnastica artistica), Eric (handbal), Tudor Gabriel (scrimă), Petru Vadim (judo), Irina (atletism), Ilinca (înot) – șapte copii care iubesc sportul și visează să atingă performanța supremă – medalia olimpică!
Ordinul Excelența Olimpică a fost conferit reprezentanților Federației Române de Rugby și Dedeman, antrenorilor Doina Sava, Octavian Bellu, Mariana Bitang, Nicolae Forinte, Antonio Colamonici, Mircea Roman, Florin Bercean, Valeriu Tomescu, Adrian David, Laura Sachelarie, Corneliu Ion, Zsolt Gyongyossy, Alexandru Chiculiță, Victor Mociani, Nicolae Gioga, Adrian Goreac, Dan Podeanu, Ion Boicu. Cei prezenți au primit distincțiile de la Mihai Covaliu, Camelia Potec, Elisabeta Lipă, Răzvan Burleanu, George Boroi.
Pentru contribuţia la succesul olimpic, COSR a acordat Colanul de Aur preşedintelui EOC Spyros Capralos şi secretarului general al EOC Raffaele Pagnozzi, iar Mihai Covaliu, George Boroi și Nadia Comăneci au urcat pe scenă pentru a oferi prețioasele distincții.
Momentul culminant al Galei a fost îmnânarea cheilor celor 20 de autorurisme TOYOTA Hybrid medaliaților de la Paris 2024 de Edit Târcolea, managerul general al Toyota Romania.
Înotătorul David Popovici și canotoarele Simona Radiș, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel și Ioana Vrînceanu, care au cucerit două medalii olimpice dintre care una de aur, au primit câte un automobil Toyota CHR Hybrid.
Canotoarele din barca de 8+1 medaliate cu o singură medalie de aur Maria Lehaci, Adriana Adam, Magdalena Rusu, Amalia Bereș, Victoria Petreanu și parajudoka Alex Bologa au fost recompensați cu câte o Toyota Corolla Sedan Hybrid.
Ionela Cozmiuc, Gianina van Groningen (canotaj) și Mihaela Cambei (haltere), medaliate cu argint, au primit câte o Toyota Yaris Cross Hybrid, iar medaliaţii cu bronz Camelia Ciripan (para tenis de masa) și gimnastele Ana Maria
Barbosu și Sabrina Voinea Maneca au primit câte o Toyota Yaris Hybrid. (A.N.)
Vorbesc zvonerii prin târg că la o primărie mare din județ se întâmplă ceea ce…
Mihnea Sebastian Țăranu, din Petroșani Pentru că a obținut aprecierea comunității locale din Petroșani, după…
Lajos C., din orașul Hațeg Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…
CCR Curtea Constituțională a decis, ieri cu unanimitate de voturi, să ceară Biroului Electoral Central…
Magdalena Șerban Una dintre cele mai așteptate investiții la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu este cea…
Magdalena Șerban Administrația publică din Pestișu Mic mizează pe producerea energiei electrice din surse regenerabile,…