Galaxy Nexus, interzis la vânzare
Compania Apple a reuşit să obţină pentru a doua oară, în câteva zile, un ordin temporar de interzicere a vânzărilor unor produse Samsung.
De data aceasta, este vorba de telefonul Galaxy Nexus, iar în urmă cu o săptămână, a fost pronunţată o interdicţie asupra vânzărilor tabletei Samsung Galaxy Tab 10.1, pe teritoriul SUA.
Cele două companii, Apple şi Samsung, au început lupta presupuselor încălcări de brevete de invenţie, în aprilie 2011 şi au fost depuse plângeri în instanţele de judecată din întreaga lume.
Apple susţine că producătorul coreean de electronice a copiat o serie de caracteristici ale iPhone şi ale tabletelor iPad în proiectarea de produse proprii, referindu-se la tableta Galaxy şi telefonul Nexus.
De data aceasta, procesul s-a axat pe încălcarea unui brevet de invenţie înregistrat de Apple cu privire la asistentul virtual SIRI, la „interfaţa pentru extragerea de informaţii într-un sistem informatic” (US Patent No. 8.086.604).
Piaţa telefoanelor inteligente este în creştere rapidă, fiind în prezent vehiculate sume de ordinul miliardelor de dolari, ceea ce face ca lupta pentru supremaţie să fie dusă pe toate planurile şi cu orice mijloace.