Gara-monument din Brad, salvată de la prăbuşire
După numeroase memorii făcute de administraţia publică brădeană către Ministerul Culturii, Ministerul Transporturilor şi Sucursala Regionala C.F. Timişoara a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR, prin care s-a atras atenţia asupra stării de ruină a clădirii gării din Brad şi a măsurilor ce pot fi întreprinse pentru a o salva, municipalitatea răsuflă uşurată. De curând, a început procesul de reabilitare a edificiului.
Devenise capăt de lume
Clădirea staţiei de cale ferată Brad a fost construită în 1896, după proiectul unei staţii realizate în Tirol (Austria), şi este considerată o bijuterie din punct de vedere al detaliilor arhitecturale, fiind cuprinsă în Lista Monumentelor Istorice din România. Trecerea anilor a adus-o însă într-o stare avansată de degradare, ajungând o ruină.
„Sunt peste 15 ani de când administraţia publică a municipiului face intervenţii pe lângă factorii abilitaţi, pentru a se realiza reparaţia capitală a clădirii gării de la Brad. De-a lungul timpului, am primit numeroase promisiuni de finanţare a lucrărilor, atât din partea CFR, cât şi a Ministerului Culturii, ştiut fiind faptul că edificiul este monument istoric. Începând de anul trecut, au fost alocate fonduri de către Regionala CFR Timişoara (în patrimoniul căreia se află), pentru reabilitarea acestei frumoase clădiri emblematice pentru oraşul nostru. Reparaţiile au început în decembrie 2016, vor continua şi în anul acesta şi sperăm să fie şi finalizate. În prima etapă s-au executat lucrări de consolidare a fundaţiilor, colectarea şi drenarea apelor pluviale, dar şi reparaţii în subsolul clădirii. Am fost pe şantier, pentru a ne asigura că graficul de execuţie este respectat. De altfel, Primăria municipiului Brad şi-a manifestat intenţia ca după finalizarea lucrărilor să preia în administrare o parte a gării, având ca obiectiv înfiinţarea unui Muzeu al Ţării Zarandului. Este un loc potrivit, în condiţiile în care clădirea e una istorică, iar în zona noastră există suficiente elemente de identitate şi de patrimoniu care merită să fie expuse. Ne vom concentra pe partea de etnografie şi istorie şi ne dorim să colaborăm cu toate unităţile administrativ-teritoriale din Ţara Zarandului, respectiv cu instituţiile de specialitate”, a precizat Florin Cazacu (foto mic), edilul-şef al municipiului Brad.
Mai trebuie spus că programul prevede lucrări de reparaţii şi consolidare la exteriorul şi interiorul clădirii (acoperiş, faţade, uşi de acces, lambriuri, sală de aşteptare, birou de mişcare etc.), lucrări la instalaţiile sanitare, prin înlocuirea conductelor şi refacerea reţelei de canalizare, precum şi lucrări la instalaţiile electrice pentru refacerea circuitelor de iluminat general şi de siguranţă. Acestea au drept scop îmbunătăţirea serviciilor publice oferite călătorilor, ridicarea restricţiilor de viteză în traficul feroviar şi creşterea gradului de siguranţă pentru traficul rutier şi cel feroviar la trecerile la nivel cu calea ferată. Valoarea programului investiţional este de 1.094.546,18 lei fără TVA, sumă alocată din sursele proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” – SA şi de la bugetul de stat. Durata de realizare a lucrărilor de reabilitare este de 24 de luni.
Suntem obişnuiţi cu astfel de practici, nu e o noutate. Zilele trecute edilul şef s-a deplasat la gara din Brad, nu ştiu pentru ce şi în ce calitate. Dar i-am văzut postarea pe pagina lui personală de fb în care studia planuri, schiţe , iar supuşii lui, oamenii naivi sau neinformaţi, îl bombardau cu felicitări pe pagina personală. Când spun că nu ştiu în ce calitate a fost acolo, ma refer la postura de persoană publică sau la aceea de simplu cetăţean. Dacă a fost in calitate de oficial, normal ar fi fost ca ,, sacrificiul făcut cu deplasarea ” să se regăsească şi pe pagina oficială de fb a edilului, să pot să intervin şi eu cu lămuriri, neclarităţi, nu să fie doar pe pagina personală. Acolo nu am acces, fiindcă a ales să mă blocheze. Noroc cu prietenii care mă ţin la curent 🙂 Dacă a făcut-o ca cetăţean responsabil, daţi-mi voie să am îndoieli. Şi mai daţi-mi voie să vă creionez în câteva idei realitatea. În anul 2015 un grup de cetăţeni sătui de mimarea, jocul de glezne, complicitatea, prefăcătoriaşi nepăsarea unui sistem şi a unei administraţii locale, care de timp de ,,15 ani a făcut zeci de petiţii şi demersuri ” (dar nu a rezolvat nimic, timp in care gara se năruia) a decis să iasă în stradă, în fiecare zi, timp de o lună, pe temperaturi caniculare şi să adune semnături ca mai apoi să pună presiune adevărată pe toate ministerele implicate. În tot acest timp primarul-salvator al gării stătea la confortul aerului condiţionat din birou şi făcea anticampanie acţiunii noastre din stradă. Acesta este purul adevar doamnă jurnalist Magdalena Şerban de la Mesagerul Hunedorean, nu ce aţi scris dumneavoastră. Ruşine dvs. pentru articol, ruşine primarului furăcios !
,,Memorii făcute de administraţia publică brădeană”, doamnă Magdalena Şerban ce amuzantă sunteți. Nu toți suntem așa proști cum ne credeți.