Maximilian Gânju
Trei tineri din Lupeni au dat nu mai puţin de şase spargeri într-o singură noapte în municipiul Hunedoara. Au reuşit să fure bunuri de peste 17.000 de lei, însă au fost prinşi de poliţiştii din Hunedoara înainte de a apuca să vândă prada.
Unul dintre suspecţi în vârstă de 19 ani a fost reţinut de poliţişti iar ceilalţi doi, un băiat şi o fată, ambii în vârstă de 15 ani, sunt cercetaţi penal în stare de libertate.
”Cei în cauză sunt bănuiţi de comiterea, în noaptea de 18/19.03.2018, a şase infracţiuni de furt calificat (cinci fapte de furt calificat din societăţi comerciale şi o infracţiune de furt calificat dintr-un autoturism parcat pe raza municipiului Hunedoara), prejudiciul total estimativ cauzat de activitatea infracţională a celor trei fiind de peste 17.500 de lei”, a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Poliţiştii din Hunedoara au reuşit să recupereze în întregime prejudiciul, respectiv 11 laptopuri, produse şi aparatură cosmetică, un dispozitiv GPS ori un telefon mobil. Acestea vor fi restituite păgubiţilor, în timp ce pe numele suspecţilor a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…