Categories: Fara bascalie

Găsiţi voi a treia cale…

Traian Băsescu a devenit preşedintele României cu un avantaj minim, care nu-i permite să spună „românii m-au ales”. Geoană a pierdut alegerile în mod lamentabil, decepţionându-i pe cei care l-au văzut ca un rău mai mic faţă de Băsescu. Antonescu a fost copilul teribil al alegerilor, având în spate un mecanism politic prea mic, pentru a face faţă celor două partide mari. Mari atunci, nu ştim cât de mari acum.
… Acum.
Istoria nu se face cu ce-ar fi fost dacă. Acum, Traian Băsescu, dacă ar fi să ne luăm după un sondaj, a cedat teren nu în faţa lui Geoană, ci a lui Crin Antonescu, al cărui profil se apropie, zic oamenii, cel mai bine de profilul unui preşedinte. Dincolo de demagogia şi retorica strict electorală, prioritatea ţării nu este parlamentul unicameral şi nici revizuirea în pas alergător a Constituţiei. Nu avem nevoie de un preşedinte-jucător, care să fie de toate, de la portar, la prim-ministru, de la naş de botez, la ce vreţi dumneavoastră. Rolul preşedintelui este nu să se bage peste tot, ci să aleagă oameni care se pricep, fiecare la domeniul său. Cât se pricepe Boc, se vede.
Să vă spun o istorioară. În vara anului 1998, eram în concediu în Grecia. Nu mă duc în staţiuni turistice, ci mai degrabă în locuri mai izolate – eram deci, într-un sat micuţ, unde în curând am ajuns să cunosc oamenii – pe proprietarul unui birt, pe mama patronului hotelului unde stăteam, pe proprietara magazinului de bijuterii, care mă vedea trecând pe strada principală şi mă invita la suc, cafea şi invariabil, discuţii politice. Capitalismul nu-i bun, spunea bijutiera, care în afară de micuţul magazin din sat mai avea unul, zicea ea, la Salonic. Nici nemţii nu sunt buni, îşi continua ea peroraţia, deşi majoritatea grecilor făcuseră bani prin Germania, iar hotelul (mic şi el…) la care stăteam se numea „Germany”, pentru a marca destinaţia sa turistică în folosul teutonilor. Dar, de comunism ne-am săturat, îi spuneam eu, cu ochii pe (relativa) lor bunăstare. Grecii experimentaseră şi ei tentaţia comunismului, dictatura coloneilor, iar acum (în 1998), păreau scăpaţi de spectrul tranziţiei.
Găsiţi voi a treia cale, mi-a replicat pătimaş, bijutiera, Rusia şi America nu sunt bune. Să experimentăm deci, i-am răspuns eu. Dar până când? Şi cine ne garantează reuşita experimentului?
Nimeni, a sunat replica ei.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Donule Alexandru Gruian la rubrica Domniei Voastre fac si eu o propunere pentru a treia cale.
    Mult stimate şi iubite domnule Mircea Lepădatu,
    Mărturisesc cu cea mai mare sinceritate că m-am gândit să nu răspund la incisiva ta punere la punct transcrisă pe site. Dar Domnia Ta eludezi adevărul cotidian precum bei apă zilnic. Sigur că poziţia Domnie Tale are o anumită tentă neacademică dar nu sunt surprins căci, din câte ştiu, nu eşti...academician şi nici nu ai şanse să devii în curând. Spui că nu te intereseză persoana mea, ceea ce nu este adevărat. Ca ziarist, până la un punct şi un mod, este firesc să te preocupe persoanele publice, situaţie în care mă încadrez şi eu. Ca o paranteză. Faci mare caz de calitatea ta de ziarist dar ea nu este singulară în activitatea ta pentru că te-ai inregimentat politic fiind consilier al prefectului când acesta era încă om politic. Nu e nimic rău în asta doar că nu te poţi declara jurnalist independent aşa cum faci acum. Revenind, în anul 2004, dezinformat fiind te-ai manifestat apriori bucuros că nu am mai câştigat un loc în Camera Deputaţilor. Apoi, contrazis fiind ai menţionat că am intrat în parlament prin redristribuire ceea ce nu este adevărat pentru simplul motiv că la minorităţi nu există aşa ceva. Trebuia să îţi justifici în acest caz neprofesionalismul şi dezinformarea cititorilor tăi. Este, în definitiv, dreptul tău să nu îţi fiu simpatic şi nu mă afectează de loc acest fapt. Grav este că pe baza antipatiei ai dezinformat cititorii. Sunt deputat al unei minorităţi a cărei organizaţie, Uniunea Culturală a Rutenilor, a devenit membră a Consiliului Mondial al Rutenilor unde, datorită activităţii noastre s-a popularizat politica ţării noastre faţă de minorităţi în general deci şi faţă de ruteni. România poate fi considerată un model în acest sens. Nu este puţin, zic eu, ca ţara noastră să fie cunoscută şi apreciată astfel. Nu vreau ca cineva să credă că, noi rutenii, ne arogăm acest merit exclusiv. Noi facem parte din Consiliul Minorităţilor Naţionale şi Grupul Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor. Este politica noastră în ansamblu de a contribui la promovarea imaginii României în lume privitor la atitudinea faţă de minorităţile naţionale. Că activitatea mea ca deputat este ca frecţia la piciorul de lemn – aici mă copleşeşte spiritul tău academic – e o părere şi democraţia permite şi promovează diversitatea părerilor. Eşti însă contrazis de electorat care mi-a acordat de trei ori la rând încrederea sa şi pentru mine asta contează. La lansarea volumului Conotaţii istorice şi politice în publicistică am fost onorat de prezenţa unui numeros public, a unor personalităţi distinse Mircea Moloţ, Ioan Inişconi, Petru Păun-Jura, Valentin Popescu, Olivia Niţescu, Adela Herban, Ioachim Lazăr, Ana Mund, Mihaela Balaci, Dumitru Tâlvescu, Dorin Sângeorzan, Gligor Haşa, Petrişor Ciorobea, Torino Bocăniciu, Traian Inulescu, Viorel Anicescu, etc. Acţiunea a fost reflectată pe larg în presă. Quod erat demonstrandum ! În rest să auzim numai de bine şi să te bucuri de sănătate mult stimate şi iubite domnule Mircea Lepădatu.

  • Astea sunt personalitati? Molot, Inisconi, HAŞA, auzi..BOCĂNICIU!!
    HA, HA , HA să te c.a.c.i pe tine de râs! Da nu râsu ala de-l cauta Livia Botici! HA HA HA

  • Da, sunt personalităţi. Dacă nu ai curajul să o spui direct ci doar în spatele anonimatului mai bine taci. Gligor Haşa e scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor. Torino Bocăniciu e artist plastic şi membru al UAP. Că plac sau nu unora sau altora e altceva. anonimi găsesc mereu nod în papură. Probabil că aş putea şi eu râde de tine dacă nu ai fi curajos doar în spatele anonimatului.

  • Şi încă o observaţie Impersonalule. Mircea Moloţ este primul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara care obţine două mandate consecutive iar Ion Inişconi a obţinut votul a mai multor mii de deveni. Dacă tu poţi ieşi în public cu rezultate notabile fă-o şi recunosc valoarea. Aşa că nu mai fă observaţii nepertinente şi impertinente. Te aştept să vii în faţă cu propria-ţi personalitate.

  • Asa deci...1. Gligor Haşa mare scriitor..ce să-ţi povestesc..De reţete de mâncare..În rest, un LINGĂU care pentru 30 de arginţi îşi schimbă opinia de la o zi la alta..Haşa ar trebui listat la Bursa de PUPINCURIŞTI..

    2. Torino Bocăniciu...marele artist neînţeles de nimeni..nici măcar de el! HA HA HA
    3. Inişconi e o personalitate că a obţinuit voturi!! Fugi de-aici..Şi Hitler a obţinut voturi. ŞI nici măcar nu a împărţit găleţi de plastic! HA HA HA

    3. MOLOŢ!??? ...a obţinut voturi păcălind prostimea!! Asta e o realizare? Dacă voturile au devenit un ETALON al personalităţii atunci să trăiască VANGHELIE, BECALI, EBA, şi domnia VOASTRĂ!!!

  • Iarta-ma, dar chiar esti stupid cand spui ca Hitler a obtinut voturi. Ma intreb daca zilele acestea a fost canicula si nu cumva ai facut insolatie ? Oamenii au si bune si rele. Dar tu faci speculatie. Cazul Bocaniciu. Daca tu nu il intelegi inseamna ca nu e artist ? Ca e in UAP e o nimica toata pentru ca nu il recunosti tu ca artist. Hasa isi schimba parerile ? Nu are relevanta pentru calitatea de scriitor iar afirmatia despre cartea de bucate este o rautate gratuita. Nu obtinerea voturilor in sine te face personalitate. Cert este ca pentru tine nimic nu are valoare, totul trebuie contestat. Doar propria-ti lasitate data de anonimat are valoare. Vai ce bine te simti tu ca mi-ai zis-o. Probabil esti genul de om care nu face absolut nimic in afara de a spune altora ca sunt buni de...prosti. A,exista cineva bun de ceva in afara de tine pe lumea asta ?

  • Nu fac nicio speculaţie...Şi Hitler chiar a obţinut voturi, atât de la popor cât şi în Parlament în perioada cât a fost cancelar (începând cu anul 1933). Bun..Nu am nimic personal cu Bocănicu iar faptul că e în UAP nu are nicio relevanţă.. Cunosc artiştii care nu sunt în UAP şi care îi dau clasă lejer..Cât despre Haşa..dincolo de calitatea sa îndoielnică de scriitor (vezi Stejarul Corbului Alb) cred că o personalitate a lumii în care trăim trebuie să aibă şi calităţi morale deosebite. Calităţi care la Haşa lipsesc cu desăvârşire. Şi da..Haşa a scris o carte de bucate pe nemestecate ca să zic aşa. Bun. Şi dacă citez "nu obţinerea voturilor în sine te face o personalitate" ce anume te face? (cazul Moloţ, Bogdan Ţâmpău, Inişconi, Cristian Vladu etc..)

    Şi, la final, o listă de personalităţi autohtone: Octavian Paler, Cristian Tudor Popescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea, etc.etc..
    E bine?

  • Esti chiar absurd cu numele pe care le insirui. Tara nu este doar suma unicatelor ci, mai ales, a celor multi dintre care pot sa se remarce personalitati, nu neaparat ca varfuri extraordinare. Prea dai verdicte si crezi ca detii monopolul adevarului. aprecierile tale sunt ceva tale quale si fac un talmes balmes. Ce pregatire ai tu sa spui ca un artist plastic sau altul e bun sau nu ? Sigur ca totul e relativ. spune-mi si mie un om, din Deva de exemplu, care iti place. Uneori am impresia ca esti o domnisoara batrana care nefiind satisfacuta la vreme nu mai poate suporta nimic pe la 40-50 de ani. Opiniile unor anonimi sunt doar niste refulari. De exemplu, eu zic ca Bogdan Timpau e un tanar de valoare atat cat ii permite varsta si experienta sa fie valoare si ii permite mult.

  • O opinie nu trebuie să aibă neapărat un nume...ci doar argumente. Iar eu am argumentat de ce Haşa e o NULITATE..de ce voturile nu înseamnă absolut nimic (analogia cu Hitler şi voturile am făcut-o tocmai pentru a înţelege stupizenia argumentaţie tale privind nr. de voturi şi ideea de personalitate). Este ca şi cum am măsura credinţa în nr. de cruci făcute în faţa bisericii. Nu mi-ai raspuns la intrebare: Ce anume ii face pe oamenii ăştia să fie numiţi personalităţi (care este sistemul de valori după care să mă ghidez) ? în afară de faptul că au reuşit să fraierească poporul şi să ia voturi?

    Pentru cultura ta, uite o personalitate locală: inventatorul Băneasă.
    Întreabă-l ce studii are...

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

3 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

3 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

3 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

3 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

3 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

3 ore ago