Actualitate

Gata, calvarul s-a sfârșit! Lucrările de reparații de la Coșevița s-au încheiat

Lucrările de reparații realizate pe Coșevița s-au încheiat, iar de zilele trecute se circulă din nou fără restricții pe sectorul Coșava – Margina al DN68A. Acesta ține loc pentru porțiunea auto­stradă lipsă din A1.

Mobilizare
Calvarul s-a sfârșit. Timp de o lună, șoferii au avut parte, pe lângă traficul intens, și de restricții de circulație cauzate de efectuarea reparațiilor.
„Ca urmare a deteriorărilor cauzate de traficul intens din zonă, DRDP Timișoara a intervenit, în perioada 25 iunie – 25 iulie, pentru repunerea acestui sector de drum în siguranță (zona Coșava). În lipsa reparațiilor exista riscul ca drumul să devină imprac­ticabil. S-a lucrat sub trafic, 24 de ore din 24, de luni până vineri, săptămânal, iar circulația a fost direcționată prin semafoare (mai pu­țin în week-end când s-a circulat pe ambele benzi). Constructorul a mobilizat permanent în șantier numărul de muncitori și de utilaje necesar fiecărei etape a lucrărilor”, a anun­țat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la finalizarea lucrărilor.

Mai există o singură etapă de parcurs pentru finalizarea investiției
„Luni, 29 iulie (n.r.-astăzi), DRDP Timișoara va interveni în regie proprie pen­tru trasarea marcaǰelor. Această opera­țiune nu poate fi realizată imediat după as­faltare deoarece este necesară o perioadă de timp pentru eliminarea substanțelor volatile din bitum. În zona respectivă DN68A preia Întreaga circulație de pe A1 până în momentul în care secțiunea autostradă Margina-Holdea (sec­țiunea cu tuneluri) va fi finalizată (2026)”, a mai spus Sorin Grindeanu. (A.N.)

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un angajat de la o unitate medicală din zonă scuipă pe…

11 minute ago

Start în campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelor

Start în campania electorală pentru turul al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale. Duminică, 18…

11 minute ago

Proiect de anvergură la Exploatarea Culturală Petrila. O întâlnire altfel cu invitata Mariea Crâșmaru

Magdalena Șerban În organizarea Consiliul Județean Hunedoara și a Centrului de Cultură și Artă al…

14 minute ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că a rezolvat o problemă a unora dintre cetățenii…

15 minute ago

Bulina neagră

I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție,…

15 minute ago

S-a îmbătat și și-a dat foc la casă

Un bărbat din municipiul Lupeni s-a ales cu dosar penal pentru in­frac­țiunea de distrugere după…

18 minute ago