Politica si administratie

Gata, de la anul e obligatorie facturare electronică pentru toate tranzacțiile între firme

Facturarea electronică va fi obl­i­ga­torie, începând cu 1 ianuarie 2024, pentru toate tranzacţiile efectuate în­tre persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României, măsura fiind apli­cabilă până la 31 decembrie 2026, a anunţat ministrul Finanţelor.

Crește transparența
„La 27 iulie 2023 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023 de autorizare a României să in­tro­ducă o măsură specială de derogare de la articolele 218 şi 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată. Decizia per­mite României, începând cu data de 1 ia­nua­rie 2024, să instituie facturarea elec­­tronică obligatorie pentru toate tranzac­ţiile efectuate între persoanele im­po­zabile stabilite pe teritoriul României. Măsura este aplicabila până la 31 de­cembrie 2026”, se arată într-un comu­nicat al Ministerului de Finanțe. În cazul în care consideră necesară prelungirea măsurii speciale, România poate trans­mite Comisiei o cerere de prelungire, împreună cu un raport de evaluare a eficacităţii măsurilor naţionale din pers­pectiva combaterii fraudei şi a eva­ziunii fiscale în domeniul TVA, pre­cum şi a simplificării colectării TVA.
„Este o decizie pe care o salut şi care ne va fi de mare folos. Va însemna creş­terea transparenţei, monitorizarea pre­cisă a tranzacţiilor şi raportarea în timp real către autorităţile fiscale, fiind un instrument valoros în eforturile noastre de a proteja bugetul public şi de a asigura o concurenţa echitabilă între con­tribuabili. Faptul că facturarea elec­tronica asigura o înregistrare precisă şi verificabilă a tranzacţiilor comerciale facilitează procesul de verificare şi audit, asigurând ca tranzacţiile sunt con­forme cu reglementările fiscale şi nu au fost manipulate în mod fraudulos. Implementarea facturării electronice obligatorii elimină posibilitatea utilizării facturilor false sau duplicat, deoarece fiecare tranzacţie este înregistrată în mod unic. Mai mult, sunt schimbări care ne vor permite să eliminăm cât mai multe declaraţii şi formalităţi fiscale, aspect care va reduce din povara fis­cală pe care o suporta contribuabilii”, a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un politician de la noi, cu idei ambițioase, a fost agent electoral. Zvo­narii spun că…

18 ore ago

Bulina albă

Anamaria Gherghel, din municipiul Lupeni Pentru că a obținut cinci medalii de aur la Campionatul…

18 ore ago

Bulina neagră

Iulian V., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată la Petroșani, pentru…

18 ore ago

Reabilitarea Liceului Tehnologic „Constantin Bursan”, aproape de final

Lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare a Liceului Tehnologic „Constantin Bursan” din Hunedoara au început…

18 ore ago