Gelozia l-a dus la un pas de crimă
Un tânăr din Haţeg a ajuns în spatele gratiilor după ce a încercat să-şi înlăture rivalul în dragoste, printr-o lovitură de topor. Victima a fost internată în spital.
Tribunalul Hunedoara a admis în data de 10 octombrie propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Indreiu Cheseoan, acuzat de tentativă de omor. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Înainte de a fi arestat, Indreiu Cheseoan a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Conform unor surse judiciare, tânărul a ajuns în această situaţie, după ce, pe fondul geloziei provocate de o fată, s-a luat la ceartă cu un alt adolescent. Sentimentele i-au acaparat complet raţiunea şi l-au adus pe punctul de a-şi lichida fizic rivalul. Cheseoan l-a lovit pe celălalt tânăr cu un topor în cap, lovitură care i-ar fi putut fi fatală. Tânărul este cercetat într-un dosar penal, instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru infracţiunea de tentativă de omor. (N. Bumbac)