Generaţia care ne lipseşte

Ieri, am fost la festivitatea de absolvire a claselor a XII-a de la Colegiul naţional „Decebal” din Deva. Dincolo de emoţii, aglomeraţie, elevi exuberanţi şi părinţi emoţionaţi, mă uitam la tinerii care urcau pe podium spre a fi premiaţi. Medii înfiorător de mari, acum nu vreau să fiu rău cu nimeni, dar „Decebalul” a excelat mereu prin asta. Urări de succes, facultăţi, planuri mari de viitor. Un viitor pe care noi îl aducem în discuţie legat adesea de sintagma „doar tinerii o să facă o altă ţară…” sau ceva asemănător.
Mă întrebam câţi dintre tinerii care pleacă din liceele Devei vor reveni aici…? M-am gândit din nou la conurbaţie şi la şansa pe care le-ar oferi-o, de a se reîntoarce într-un oraş mare. M-am gândit câţi dintre ei îşi pun problema că ar face parte din generaţia în care părinţii lor îşi spun speranţe – oare pentru a câta oară? Câte generaţii de sacrificiu sunt necesare pentru ca România să uite câte generaţii de sacrificiu i-au fost necesare? Străbunicii noştri au fost generaţie de sacrificiu, pentru că au trăit experienţa Primului Război Mondial. Bunicii l-au prins pe al doilea. Până aici, e oarecum simplu, toţi de pe continentul ăsta au prins războaiele, ba chiar mulţi de pe întreaga planetă. După război însă. Comuniştii au re-început numărătoarea generaţiilor de sacrificiu pentru construcţia şi edificarea socialismului şi comunismului. Părinţilor noştri li s-a spus că ei vor fi ultima generaţie de sacrificiu. Noi, ăştia cu vârste între 40 şi 50 de ani, am devenit generaţie de sacrificiu, pentru că nu ajunsesem încă în comunism. Născuţi imediat după 1989, copiii care au terminat ieri liceul, au apucat tranziţia. Tranziţia românească, nu oricare tranziţie, interminabilă, greoaie, lentă. Până la un punct, au fost şi ei generaţie de sacrificiu. Problema este – mai sunt ei interesaţi de crize, idealuri măreţe, propăşiri ale patriei, după ce în ultimii ani, adică exact în cei care ei au trecut de la copilărie la adolescenţă, au avut parte de nesfârşite scandaluri politice şi de răsturnarea completă a scării de valori?
Realitatea este că generaţia care a terminat ieri liceul este prima care nu a trăit NICI MĂCAR UN AN în comunism. Fiica mea îmi spunea nu de mult, că îi este greu să-şi imagineze cum trăiam noi atunci. Poate că ei chiar sunt generaţia care ne lipseşte. Poate…