Codul galben de ger emis sâmbătă de meteorologi cuprinde şi judeţul Hunedoara. Noaptea, minimele vor atinge -25 grade Celsius, iar în timpul zilei, maximele nu vor depăşi pragul de îngheţ.
Până vineri, 3 februarie, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania şi Maramureş, vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse între -25 şi -15 grade Celsius, iar cele maxime diurne vor fi negative. Meteorologii spun că temperaturile extreme anunţate pentru această perioadă pot fi periculoase pentru populaţie. Astfel, la noi în judeţ, Poliţia, pompierii şi SMURD-ul sunt pe poziţii, gata să intervină în cazul în care este solicitat ajutorul lor.
„Suntem pregătiţi să preîntâmpinăm eventualele evenimente cauzate de temperaturile extreme anunţate. Alături de celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, încercăm să prevenim tragediile şi acordăm ajutor persoanelor fără locuinţe, nevoite să îndure frigul. De asemenea, suntem pregătiţi să intervenim şi pe linia Serviciului Rutier, în cazul în care fenomenele meteorologice afectează condiţiile de drum“, a declarat comisarul şef Liviu Dumitru, şeful IPJ Hunedoara.
De asemenea, şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au luat măsuri de precauţie pentru combaterea evenimentelor tragice care ar putea să apară. Potrivit Anemonei Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, până astăzi, nu au fost semnalate cazuri de hipotermii sau degerări.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…