Magdalena Șerban
La Ghelari, copiii sunt în prim plan în luna decembrie, iar ziua de 19 le va fi dedicată. Aici, va urma un târg ce-i are ca protagoniști, iar munca le va fi recompensată de Moș Crăciun. Administrația publică se pregătește să tragă linie la 2024.
Creații proprii
„Vrem să le dăm cadouri celor mici și în acest an, așa cum e firesc. Însă nu vom merge pe la școli, cum am făcut în trecut, ci se va întâmpla într-un cadru festiv. La căminul cultural din Ghelari va fi un Târg de Crăciun, în 19 decembrie, copiii fiind angrenați în artele creaților de tot soiul, cu tematică de sărbătoare. Vor veni și alte școli. De asemenea, vor face un mic spectacol, se vor cânta colinde și va fi un program artistic pus în scenă de ei. Fiind târg, cei prezenți vor putea nu doar să admire cea au realizat cei mici, ci chiar să cumpere produsele respective, pentru a-i ajuta să deprindă taina negoțului, a-i încuraja, dar și pentru a-i motiva să conștientizeze valoarea muncii depuse”, a transmis Iancu Emerson Toma (foto), primarul din Ghelari.
Provocări pe linie financiară
În altă ordine de idei, chiar dacă totul pare fără griji, nu lipsesc cele administrative. Conducerea publică locală are ceva bătăi de cap când privește spre visteria UAT-ului, dar și când face calcule pentru a stabili prioritățile spre final de an și nu numai. ,,2024 îl închidem destul de dificil, speranța noastră fiind în rectificarea ce se va face. Oricum, foarte bine nu îl putem închide, în condițiile de față. Rectificarea însă ne poate ajuta. Să vedem dacă și cum va fi. Avem proiecte pe care deși ni le dorim pentru comunitate, nu vom reuși să le concretizăm. Ca exemplu, pe fonduri de mediu, e vorba de stațiile de reîncărcare electrică. Acolo, ne trebuie bani. Trebuie să-i punem noi, mai întâi, și abia după ne vor fi dați înapoi. De unde să-i punem? Asta este o mare problemă. Cu siguranță nu e doar a noastră, ci a multor primării. Nu ne plângem, doar spunem cum stau lucrurile. Să fim optimiști”, a mai arătat edilul.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…