Plenul reunit al Parlamentului a validat, ieri, Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu 274 de voturi „pentru“ şi un vot „împotrivă“.
Profesioniştii, eliminaţi
Comitetul va avea şapte membri, aceştia fiind aleşi în baza unui algoritm politic stabilit de toate partidele parlamentare. Au fost depuse 12 candidaturi pentru acest comitet, iar două comisii au trebuit să le selecteze, doar şapte dintre acestea fiind necesare pentru formarea comitetului respectiv. Se pare că din cei 12, au fost eliminaţi taman aceia care au cea mai mare experienţă în domeniul energetic, susţin surse parlamentare. Potrivit unor surse guvernamentale, Comisia Europeană a transmis, ieri, autorităţilor statului, o scrisoare prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul total netransparent de numire a membrilor comitetului de reglementare al ANRE. Noua lege privind funcţionarea ANRE prevede explicit ca membrii comitetului de reglementare trebuie să aibă experienţă de minimum cinci ani în funcţii de conducere în instituţii publice centrale ori companii din domeniul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale.
Pompiliu Budulan nu a trecut de comisii
Componenţa comitetului de reglementare este următoarea:
Nicolae Havrileţ – preşedinte, cu mandat de cinci ani, actual preşedinte al ANRE, numit de guvernul Ponta, recomandat de PNL, Emil Calotă – vicepreşedinte, mandat de cinci ani, actual vicepreşedinte al ANRE, numit de guvernul Ponta, fost primar PSD al Ploieştiului, recomandat de PSD, Claudiu Dumbrăveanu- vicepreşedinte, mandat de doi ani şi jumătate, actual vicepreşedinte al ANRE, numit de guvernul Ponta, recomandat PSD, Teodor Bobiţ – membru, mandat de doi ani şi jumătate, consilier parlamentar, fost secretar de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, recomandat de PSD, Gheorghe Barbu – membru, mandat de cinci ani, secretarul general al Camerei Deputaţilor, fost ministru al Muncii, recomandat de PDL, Carmen Filipescu – membru, mandat de doi ani şi jumătate, fost vicepreşedinte ANRE, recomandat de PNL, Zoltan Nagy-Bege – membru, mandat de cinci ani, director în ANRE, recomandat de UDMR. Printre cei eliminaţi de la vot se numără şi fostul prefect al judeţului, Pompiliu Budulan, fost director general al Nuclearelectrica.
Veniturile proprii ale ANRE provin din tarife percepute pentru acordarea de licenţe, autorizaţii şi atestări, contribuţii anuale percepute operatorilor economici reglementaţi din sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale, precum şi din fonduri acordate de organisme internaţionale.
„Rămân acelaşi om”
„Renunţ la candidatura mea pentru funcţia de deputat. Am anunţat de mai multe zile pe cei din organizaţia judeţeană a PDL, că voi candida pentru un post în Comitetul de reglementare al ANRE. Acum, că am fost ales în acest comitet, şi dacă aş fi câştigat şi mandatul de deputat, ar fi trebuit să renunţ la unul dintre ele, deoarece nu sunt compatibile. Ca atare, am ales să renunţ la candidatura din Colegiul Hunedoara pentru Camera Deputaţilor. Eu rămân acelaşi, chiar dacă de acum încolo, voi lucra într-un domeniu mai tehnic”, a declarat Gheorghe Barbu (foto), pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. În locul lui Gheorghe Barbu, organizaţia judeţeană a PDL l-a nominalizat drept candidat pe Colegiul Hunedoara pe Ştefan Nicolae, director economic la Spitalul din Zam.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
View Comments
Normal, sau saturat romanii de tepe si tepari!