Gimnastică – Antrenor englez la lotul de la Deva
Federaţia Română de Gimnastică a comunicat că a început o colaborare pe un proiect cu unul dintre experţii tehnici ai Uniunii Europene de Gimnastică, englezul Nick Ruddock. Acesta va susţine un număr de opt stagii de pregătire, de-a lungul anului 2018, principalul obiectiv fiind acela de a optimiza pregătirea sportivelor, dar şi a antrenorilor români, la paralele. Stagiile vor avea loc în perioada ianuarie – septembrie 2018, primul desfăşurându-se între 29 ianuarie şi 3 februarie, la Deva, se precizează în comunicatul postat pe site-ul federaţiei.
Nick Ruddock a fost în echipa tehnică a federaţiei engleze de gimnastică, echipă care a pregătit sub coordonarea profesorului Adrian Stan o parte dintre gimnastele din Marea Britanie, participante la cele mai importante competiţii din ultimii ani. Colectivul tehnic de la Deva este coordonat de către profesorul Nicolae Forminte, la pregătiri revenind, după o serie de accidentări, şi Anamaria Ocolişan, obiectivul principal fiind obţinerea calificării la Jocurile olimpice de la Tokyo, din 2020. (N. Gavrea)