La sfârşitul săptămânii trecute, micuţele gimnaste din proiectul ”Ţară, ţară, vrem campioane!”, cele din grupa aflată în cantonamentul de la Deva, au participat la un nou concurs internaţional.
De această dată, destinaţia lor a fost Brno, oraş care a găzduit ediţia din acest an a Memorialului Jan Gajdos. Au participat sportive din mai multe ţări europene. Spre meritul lor, Teodora Stoian, Alexandra Panait, Timea Krisbai şi Luana Şerbănescu au urcat împreună pe treapta a treia a podiumului de premiere în întrecerea pe echipe, în timp ce la individual compus, cea mai bună clasare i-a aparţinut Teodorei Stoian – locul 5.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…