Categories: Sport

Gimnastica spune nu terorismului

Ciprian Marinuţ

Laura Jurca (foto), de la CNS „Cetate” Deva, face parte din echipa României care va concura, în weekend, la competiţia internaţională de la Marsilia (Franţa), prima prin care gimnastica refuză să întrerupă competiţiile din cauza ameninţărilor teroriste. Echipa Canadei s-a retras din concurs, dar tricolorele au acceptat să participe.

Canada s-a retras, România participă
Tradiţionala competiţie de gimnastică feminină ce se desfăşoară an de an în luna noiembrie la Marsilia este afectată în acest an de atentatele teroriste de la Paris. Totuşi, organizatorii au decis ca întrecerea să se desfăşoare pentru a spune nu terorismului, iar multe dintre echipele invitate şi-au confirmat prezenţa, în semn de unitate cu Franţa. „Echipa Canadei s-a retras. Fetele noastre însă nu se tem şi au plecat azi (ieri n.r.) acolo. Drum bun şi concurs frumos le dorim fetelor şi antrenorilor!”, a notat pagina oficială de pe Facebook a Lotului Feminin de Gimnastică al României. Echipa tricoloră la concursul din Franţa va fi formată din Laura Jurca (CNS Cetate Deva), Diana Bulimar (Dinamo Bucureşti), Daniela Ciuruşniuc (Steaua) şi Maria Holbură (Farul Constanţa), iar antrenorii care o vor superviza sunt Lucian Moldovan şi Ioan Coroiu (CNS „Cetate” Deva). La competiţie şi-au anunţat prezenţa echipe din naţionale din SUA, Rusia, Franţa, Belgia, Germania şi România. Laura Jurca s-a clasat pe locul opt în finala concursului individual compus de la Campionatele Mondiale desfăşurate recent în Scoţia. Tot în acest weekend, Larisa Iordache va concura, duminică, în gala demonstrativă de la Verona, Italia, la competiţia „Grand Prix di Ginnastica”. Gala va fi transmisă în direct pe Rai Sport 2.

A revenit la antrenamente
O altă veste bună din cantonamentul Lotului Feminin de Gimnastică al României este că Anamaria Ocolişan a primit undă verde să se antreneze. „După accidentarea de la Mondiale, ea a avut pauză, dar acum a reînceput antrenamentele, uşor. Sănătate, Ana!” a notat pagina de Facebook a Lotului Feminin de Gimnastică al României.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

2 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

2 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

2 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

2 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

2 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

2 ore ago