Gimnaştii, la Cupa Challenge de la Cairo
Larisa Iordache, Maria Holbură, Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean au ajuns la Cairo pentru a participa la cea de-a doua etapă de Cupă Mondială Challenge. Gimnaştii români sunt însoţiţi de antrenorii Lăcrămioara şi Cristian Moldovan (fetele), Ştefan Gal şi Marius Urzică (băieţii). La competiţia organizată în premieră de Egipt participă gimnaşti din 16 ţări.
Pentru Larisa Iordache este prima competiţie la care participă după problemele renale avute la Basel, în timpul întrecerilor de la Campionatul European, iar Drăgulescu are în bagaj medalia de argint câştigată în finala de la sărituri, duminica trecută la etapa de Cupă Mondială de la Varna.
Din delegaţia României pentru competiţia de la Cairo mai fac parte arbitrii Angela Cacoveanu (la feminin) şi Sebastian Bratan (la masculin ) şi membrii ai staff-ului medical format din Răzvan Spirescu şi Florin Astefanei.