Giorgiana Timu, la Europenele de cadeţi
Federaţia Română de Atletism a trimis în teritoriu convocatorul pentru participarea sportivilor la ediţia din acest an a campionatelor Europene pentru cadeţi, competiţie programată să se desfăşoare în perioada 4 – 8 iulie la Gyor, Ungaria.
Delegaţia ţării noastre are în componenţă 16 sportivi şi 11 oficiali şi va pleca din Bucureşti pe data de 2 iulie. Menţionăm că din delegaţie face parte şi sportiva Giorgiana Timu, legitimată la CNS Cetate Deva, convocată pentru participarea în proba de triplusalt.
Eleva profesorului Nicolae Alexe a avut rezultate bune în acest debut de sezon şi are potenţial pentru calificarea în finala competiţiei de la Gyor.
Pe de altă parte, Federaţia a mai comunicat şi programul de desfăşurare ca şi datele de organizare a Concursului Naţional Gran Prix de sărituri şi alergare, etapa programată la finalul acestei săptămâni la Piteşti, pe Stadionul „Nicolae Dobrin“. La întreceri vor participa şi sportivi din judeţul nostru. (N. Gavrea)