Giratoriul dintre Petrila şi Petroşani, scos la licitaţie

Maximilian Gânju

Un sens giratoriu pe DN 66, la intersecţia cu Petrila, a fost de mai mulţi ani în lista de investiţii a municipalităţii Petroşani. Nu a fost identificată şi finanţarea necesară, astfel că asocierea cu Consiliul Judeţean Hunedoara va rezolva finanţarea. Ieri, Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat documentaţia tehnico-economică (faza DALI) şi indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv, urmând ca în scurt timp să fie demarate procedurile de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrării.

„Această investiţie este necesară pentru descongestionarea traficului la schimbarea direcţiei de mers din intersecţie, fluidizarea circulaţiei auto şi pietonale, dar mai ales pentru scăderea riscului de accidente rutiere. Odată aprobate documentaţia şi indicatorii investiţiei, aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara se va ocupa licitaţia pentru proiectare şi execuţie. Dacă nu vor fi îngreunate procedurile, acest obiectiv ar putea fi finalizat chiar în 2019”, a declarat Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara.
Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 700.000 de lei. Amenajarea este deosebit de importantă pentru siguranţa şoferilor, în condiţiile în care în intersecţia dintre Petrila şi Petroşani au loc aproape lunar accidente rutiere. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

24 de ore ago