Gladiatori de top
Cei patru sportivi de la „Gladiator’s Gym” Deva, participanţi la gala de MMA desfăşurată la Uricani, la finalul săptămânii, au avut prestaţii pe cinste. Alexandru Mezei şi Laurenţiu Belei au obţinut victorii convingătoare, în vreme ce Daniel Brădişteanu şi Cristian Turcu au pierdut, după lupte foarte disputate.
Cu pretenţii la titlul naţional
Alexandru Mezei (ctg. 65 kg, seniori), sportiv susţinut financiar şi de finanţatorul grupării Pera BMW, Ovidiu Ioiescu, a reuşit cea mai răsunătoare victorie a galei. Luptătorul pregătit de Claudiu Florescu l-a învins, clar, la puncte, pe Cristian Popescu, sportiv care deţine titlul de campion european la kempo. „A fost un meci aprig, cu numeroase lovituri executate de ambii sportivi, dar Alexandru a punctat mai clar, astfel că toţi arbitrii judecători l-au văzut pe el învingător. Victoria ne dă mare încredere într-un rezultat pozitiv, poate chiar la câştigarea titlului de campion, la Campionatul Naţional de MMA, amatori, care se va desfăşura în 14 iunie la Bistriţa Năsăud”, a spus antrenorul Claudiu Florescu.
Laurenţiu Belei (ctg. 60 kg, juniori) a obţinut un succes prin K.O. în faţa unui sportiv din Uricani. „Prin acest succes, Laurenţiu a ajuns la un bilanţ pozitiv de două victorii şi o înfrângere în ultimele trei dueluri disputate în ring”, a punctat antrenorul de la „Gladiator’s Gym” Deva. Cel mai talentat dintre tinerele speranţe ale clubului, Daniel Brădişteanu (ctg. 50 kg, juniori mici) a pierdut, la prelungiri, după un duel foarte spectaculos. „La finalul celor două reprize scorul era egal, iar în prelungiri Daniel a fost învins la limită”, a precizat Claudiu Florescu. În fine, Cristian Turcu (ctg. 65 kg, juniori) a fost învins, de un sportiv din Hunedoara, fost practicant al boxului.