Inginerul devean Corneliu Birtok Băneasă (foto) face parte din delegaţia României ce va fi prezentă la ediţia din acest an a Salonului internaţional de invenţii de la Geneva (15-19 aprilie), inventatorul din Deva urmând să se prezinte în faţa juriului cu un echipament ce permite alimentarea selectivă cu lichid de parbriz a oricărui tip de autovehicul.
Invenţia a fost denumită Good Fill, se poate aplica în staţiile de carburanţi, service-uri auto, parcări sau refugii de pe autostradă. Instalaţia permite umplerea controlată a rezervorului de lichid de parbriz cu soluţia de lucru pe care o doreşte utilizatorul, în paralel putând fi efectuată şi alimentarea cu carburant a maşinii.
„Această invenţie oferă posibilitatea de reîncărcare foarte uşoară şi precisă a rezervoarelor pentru lichid de parbriz, în sensul că nu mai trebuie să folosim metoda clasică, cu bidoane. Printr-un selector mobil putem alege tipul de soluţie dorit în funcţie de iarnă-vară, nonalergic sau cu mirosuri diferite“, a declarat ieri Corneliu Birtok Băneasă.
Potrivit acestuia, metoda elimină clasicele bidoane din plastic folosite de şoferi pentru reîncărcarea rezervoarelor de lichid de parbriz, un prim efect fiind şi cel de protejare a mediului de PET-urile abandonate în diferite locuri.
„Suntem obişnuiţi să ducem bidoanele în portbagaj, dar nu toţi le reciclează. Unele se aruncă, iar impactul asupra mediului înconjurător este foarte mare. Majoritatea acestor bidoane din plastic ajung pe marginea drumului, în păduri sau pe malul râurilor şi poluează foarte mult mediul. Prin utilizarea instalaţiei eliminăm acest impediment asupra mediului. Cred că ar fi cazul să ne gândim la protejarea mediului, pentru că am ajuns la o saturaţie de PET-uri şi alte materiale plastice abandonate în natură“, a explicat Birtok Băneasă.
În opinia sa, utilizarea standului Good Fill va aduce beneficii şi pentru firmele cu un parc auto important, în sensul că permite controlarea cantităţii de lichid de parbriz pe care o are o maşină la plecarea în cursă. Acest aspect va genera la economii pentru companiile utilizatoare.
„Dacă ne gândim la flotele de autocamioane, timpul şi consumul sunt foarte mari. Este un segment de aplicabilitate al instalaţiei. Fiecare autobază are staţia de carburanţi proprie, în care se poate integra şi standul Good Fill. În timp ce se face alimentarea cu motorină se poate face şi alimentarea cu lichid de parbriz“, a spus inventatorul.
Noul echipament a fost dezvoltat şi experimentat de inginerul din Deva în circa un an şi jumătate, invenţia fiind prezentată pentru prima oară la un salon de inventică.
Corneliu Birtok Băneasă este cunoscut în mediul tehnic prin invenţiile sale ce au ca obiect industria auto, cu referire la reducerea consumului de carburant la autovehicule.
România este prezentă la actuala ediţie a Salonului internaţional de invenţii de la Geneva cu 25 de invenţii. (Sorin Blada, Agerpres)
Cum pot beneficia GRATUIT locuitorii județului Hunedoara si nu numai de beneficiile AERULUI SĂRAT ?…
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
View Comments
Ha, ha, marele inventator a inventat acum dozatoarele... de ..sucuri colorate din anii 90...hi, hi
tipic pentru romani, se rade de un om care a facut ceva in viata, a carui inventie functioneaza cu succes pe nenumarate masini, oare acest comentator , iovu, a facut ceva in viata lui demn de a fi luat in seama? sau sa fiu putin rautacios , l-asi intreba pe iovu daca stie toata tabla inmultirii sau numai pe cea cu 1