Aplicaţia Google Translate a fost actualizată cu încă 16 limbi suplimentare, printre care bulgara, croata, norvegiana, suedeza, maghiara şi româna. De asemenea, au fost introduse funcţii suplimentare, disponibile momentan doar pentru telefoanele cu sistem de operare Android.
Printre cele mai spectaculoase funcţii se numără posibilitatea preluării textului cu ajutorul camerei foto din telefon şi traducerea automată a acestuia în limba dorită, sau posibilitatea salvării paragrafelor traduse care pot fi utilizate atunci când aveţi nevoie de ele.
Dacă aveţi activată funcţia de sincronizare, textul salvat va fi disponibil imediat şi pe calculatorul personal.
Funcţia de traducere a textului cu ajutorul camerei foto încă nu este disponibilă şi aplicaţiei pentru telefoanele iPhone, dar există posibilitatea ca aceasta să fie implementată cât de curând.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…