Categories: Comunitate

Grădina Zoologică a intrat în modernizare

Cristina Ghenea

Lucrările de modernizare a Grădinii Zoologice din Hunedoara au început. Muncitorii au demolat deja jumătate dintre cuşti şi urmează ca întreaga reţea de apă şi canalizare să fie înlocuită. Până în toamna acestui an, întregul spaţiu de la Zoo va arăta cu totul altfel.

Cuştile vor fi mai mari

Potrivit inginerului Mihai Chiş, cel care coordonează lucrările de modernizare, jumătate din Grădina Zoologică a fost pusă la pământ. Asta, după ce animalele au fost mutate în spaţiile din cealaltă jumătate. Urmează ca mai întâi, muncitorii să schimbe toate ţevile reţelei de apă şi canalizare care străbat cele trei hectare pe care se întinde Grădina, iar apoi, adăposturile vor putea fi reconstruite. Noile spaţii vor fi de două ori mai mari decât înainte şi vor fi dotate cu ventiloconvectoare, care vor permite reglarea temperaturii, şi cu bazine cu apă. Animalele se vor putea simţi ca acasă, deoarece fiecare adăpost va fi decorat în funcţie de habitatul din care provine specia respectivă. De asemenea, gardurile împrejmuitoare nu vor mai fi acoperite cu gratii de fier, ci în prelungirea acestora, se vor monta între 30 şi 50 de centimetri de gard electric.
În plus, şi numărul cuştilor va fi suplimentat cu trei spaţii noi, unul pentru reptile, unul pentru maimuţe şi unul pentru leopard. Asta, deoarece, după finalizarea lucrărilor de la Zoo, vor mai fi aduse aici câteva exemplare dintr-o altă specie de maimuţe, dar şi o panteră africană.

Servicii radical îmbunătăţite

Pentru ca vizitatorii să aibă vizibilitate din toate unghiurile la animale, proiectul prevede şi construirea unor noi alei secundare. Potrivit inginerului Mihai Chiş, va mai fi făcut şi un spaţiu de joacă pentru copii, iar lângă acesta va fi montat un foişor cu bănci, destinat adulţilor. Vizitatorii vor beneficia şi de un centru info computerizat, cu cinci monitoare de ultimă generaţie, unde aceştia vor putea accesa informaţii despre fiecare specie în parte. Grădina Zoologică din Hunedoara va mai dispune şi de un ambulatoriu, în care animalele vor putea primi îngrijiri medicale şi tratamente, sau vor fi operate în caz de nevoie.
Din valoarea totală a proiectului – de 1,7 milioane de lei – 70 la sută reprezintă contribuţia Ministerului Mediului, în timp ce restul de 30 la sută vor fi acoperiţi de fonduri de la Primăria municipiului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

15 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

15 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

15 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

15 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

16 ore ago