Grădiniţă cu program prelungit la Ilia
O nouă investiţie se preconizează în comuna Ilia. De data asta este vorba despre o grădiniţă cu program prelungit. Fondurile, care vin tot de la Uniunea Europeană, se ridică la aproape 500.000 de euro. Au fost 58 de proiecte selectate pentru reabilitări, construcţii de grădiniţe, licee, creşe.
„Avem o grădiniţă în Ilia, dar nu e cu program prelungit. E mare nevoie de una cu program prelungit, pentru că sunt mulţi părinţi care lucrează şi nu au unde să-şi lase copiii. Este o investiţie foarte importantă pentru cetăţeni, de aceea ne-am zbătut pentru ea. Suntem siguri că vor veni cu copiii şi familii din afara comunei noastre, din apropiere. Mă bucur că, după programul cu căminele culturale, am reuşit să obţinem finanţare pentru grădiniţe. Ne gândim la cei cu copii mici, să aibă încredere că facem tot ce ne stă în putinţă să îi ajutăm şi la acest capitol”, a declarat Marius Omotă (foto), primarul comunei Ilia. Acesta susţine că, dacă totul decurge normal, lucrările la grădiniţă vor începe peste câteva luni. (S.Popa)