Categories: Comunitate

Grădiniţă nouă şi supermarket în Geoagiu

Magdalena Şerban

Oraşul Geoagiu va avea o nouă grădiniţă în imediata apropiere a blocurilor ANL situate pe Calea Romanilor. Proiectul se desfăşoară prin Ministerul Educaţiei şi va fi implementat din fonduri europene, la care se adaugă o contribuţie locală. Totodată, locuitorii urbei vor putea beneficia de produsele oferite de un supermarket, magazin mult dorit de comunitate.

„Imobilul în care funcţionează grădiniţa a fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, conform concepţiilor pedagogice şi urbanistice din acea vreme. Este clar că nu mai putea face faţă actualelor cerinţe impuse pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, iar obiectele sanitare şi mobilierul şcolar erau necorespunzătoare. Prin urmare, a trebuit să luăm măsuri astfel încât lucrurile să fie în concordanţă cu normativele în vigoare. Noua grădiniţă este prevăzută cu trei săli de grupă (o grupă de 20 de preşcolari), fiecare având un grup social propiu. Mai include o sală multifuncţională de 67 metri pătraţi, un cabinet medical, iar în partea de exterior va exista un spaţiu generos de joacă ce însumează peste o mie de metri pătraţi. Suprafaţa totală care va fi împrejmuită pentru acest obiectiv va fi de 1.085 metri pătraţi. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.292.407 lei, din care 357.546 lei vor fi susţinuţi din bugetul local”, a declarat Vasile Cărăguţ (foto), primarul oraşului Geoagiu, care a estimat că lucrările se vor finaliza anul viitor.
O altă veste dată de edil este că se apropie finalizarea unui supermarket, de altfel singurul din Geoagiu. Este văzut ca o posibilitate de a beneficia de oferte comerciale în rând cu alte oraşe. Deocamdată, oamenii se deplasează la Orăştie pentru a-şi face cumpărăturile.
„Am sprijinit încă de la început această investiţie, scurtând la maximum timpul de emitere a avizelor. În prezent au fost demarate procedurile de autorizare a funcţionării magazinului, astfel ca punerea în funcţiune să fie cât mai apropiată de recepţia la terminarea lucrărilor. Este un deziderat nu doar al nostru, ca administraţie publică, ci mai ales al celor care nu aveau acces la alte produse faţă de cele vândute în magazinele mici, de tip ABC. Şi, să nu uităm, s-au creat şi noi locuri de muncă, pe lângă faptul că se plătesc taxe la buget, deci înseamnă un plus la capitolul financiar. Sperăm să fie într-un ceas bun şi toată lumea să fie mulţumită”, a subliniat primarul. De precizat că locaţia a aparţinut de Consum Coop Geoagiu, fiind vândută societăţii care a ridicat noul spaţiu comercial. Deschiderea oficială va fi în 18 octombrie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

19 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

19 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

19 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

19 ore ago