Comunitate

Grădiniţele şi şcolile din comuna Pui vor beneficia de programul „Masă Sănătoasă”

Magdalena Șerban

Programul Național Masă Sănă­toasă asigură acordarea cu titlu gra­tuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, dacă masa caldă nu poate fi asigurată pre­școlarilor şi elevilor din unitățile de învă­țământ preuniversitar de stat. Acest demers ajunge și în comuna Pui, preșcolarii și școlarii de aici be­ne­fi­ciind de o astfel de facilitate.

15 lei va fi limita/copil
Guvernul a aprobat suma totală de apro­ximativ 1,02 miliarde lei pentru bu­getele locale ale unităților/sub­di­vi­zi­u­nilor administrativ-teritoriale pentru finanțarea Programului Național Masă Sănătoasă, în perioada activităților di­dactice din anul 2024. Banii se alocă din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltu­ielilor descentralizate. Executivul a dat undă verde pentru repartizarea banilor pentru 1.223 de unități. Sunt alocate sume cuprinse între 52.000 lei și 4.201.000 lei, pentru un număr de aproximativ 459.000 de beneficiari. ,,E vorba de aproximativ 270 de copii de la noi din comună, care vor primi o masă gratuită, zilnic. Nu avem cantină la școli, așa că nu ne încadrăm într-una din prevederile legate de optarea pentru felul acestei mese. Prin urmare, vor fi sandwich-uri con­forme cu ce­rin­țele nutriționale specifice vârstei lor. Avem două școli generale (Pui și Băiești), 6 primare (Băiești, Galați, Rușor, Pui, Ponor și Uric) și tot atâtea grădinițe. Ce aș vrea să mai anunț este că acea grădiniță cu program prelungit la care lucrăm este aproa­pe în faza finală. Va găzdui două gru­pe de copilași și va fi un real sprij­in pentru părinții care mun­cesc. E bine să lași copii și în grija bunicilor, dar e foarte bine ca ei să socializeze încă de la o vârstă foarte fragedă, să se obiș­nuiască pentru mai târziu, să fie educați într-un cadru profesionist. Chiar ne dorim să le fim de ajutor, fiind prima unitate de acest gen la nivel local”, a anunțat primarul din Pui, Victor Stoica. Reamintim că programul se va derula în trei variante diferite. Prima constă într-o masă caldă, preparată în școlile în care există cantină cu aviz de func­ționare, dar și un spațiu adecvat de ser­vire a mesei. A doua constă într-o masă caldă furnizată în regim de ca­tering. Pentru această variantă vor trebui să opteze unitățile de învățământ în care nu există cantină. A treia vari­an­tă: ele­vilor li se va oferi un pachet ali­mentar, în cazul nu este posibilă asi­gu­ra­rea unei mese calde. Trebuie să fie res­pectate prevederile Legii nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar şi ale Or­dinului ministrului sănătăţii pu­blice nr. 1.563/2008 pentru apro­barea Listei alimentelor ne­re­comandate pre­şco­la­rilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei ali­men­ta­ţii să­nătoase pen­tru copii şi ado­les­cenţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

9 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

9 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

9 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

9 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

9 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

9 ore ago