Grefierii au oprit activitatea: Asistăm la un atac direct la independența Justiției
Activitate paralizată și la instanțele și Parchetele Hunedorene, după ce grefierii au protestat din nou, între orele 10 și 14, din cauza nemulțumirilor legate de neplata unor drepturi salariale.
Nu au fost rezolvate
„Guvernul României intenționează să transforme în titluri de plată sumele reprezentând drepturi salariale restante din hotărâri judecătorești și acte administrative pentru personalul din sistemul judiciar”.
Printr-un comunicat de presă, Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL a anunțat decizia de a protesta, deoarece:
l revendicările de ordin salarial ale categoriei profesionale pe care o reprezentăm nu au fost rezolvate și nu se întrevăd premisele soluționării lor în perioada următoare,
l informaţia de presă privind proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României de joi, 14 decembrie 2023, printre care se afla și proiectul de ordonanță de urgență prin care Guvernul României intenționează să transforme în titluri de plată sumele reprezentând drepturi salariale restante din hotărâri judecătorești și acte administrative pentru personalul din sistemul judiciar, formele de protest adoptate prin Hotărârea Adunării generale extraordinare a SNGJ
Dicasterial din data de 9 decembrie 2023.
Drepturi salariale
„Reamintim că prin hotărârea din data de 30.03.2023, România a fost condamnată la CEDO în cauza State şi alții contra României, pentru că a refuzat să execute sau a executat întârziat hotărârile judecătorești“.
„Solicităm coaliției de guvernare respectarea hotărârilor judecătorești definitive prin care instanțele de judecată române au constatat existența unor inechități ca urmare a aplicării sau neaplicării unitare a vechilor legi succesive de salarizare, în ceea ce privește personalul din sistemul judiciar. Emiterea unui act normativ prin care Statul Român se legitimează să nu respecte obligațiile stabilite prin hotărâri pronunțate de Puterea judecătorească, are un caracter arbitrar, lasă fără conținut forța executorie a hotărârilor judecătorești și este un atac direct la independența justiției, în ansamblul său. Prin proiectul de ordonanță de urgență pus pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din data de 14 decembrie 2023, plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială pentru personalul din sistemul justiției stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și acte administrative emise anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 99/2023, neplătite până la data de 31.12.2023, se realizează prin emiterea unor titluri de plată conform prevederilor din prezenta ordonanță, titluri de plata care se vor răscumpăra de către Ministerul Finanțelor, eșalonat pe o perioadă de 7 ani, în tranșe anuale egale, titluri care nu sunt purtătoare de dobânzi și pe durata eșalonării fiind interzisă executarea silită.
Or, aceste drepturi au fost deja eșalonate pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2018, iar o nouă eșalonare pe o durată și mai îndelungată de timp face ca obligația de plată și de asigurare a fondurilor necesare plății să depindă exclusiv de voința guvernului, care în ultima perioadă a preluat prerogativele puterii legislative și care ”legiferează” după bunul plac, dacă, și mai ales când, își execută obligațiile față de proprii cetățeni.
Reamintim că prin hotărârea din data de 30.03.2023, România a fost condamnată la CEDO în cauza State şi alții contra României, pentru că a refuzat să execute sau a executat întârziat hotărârile judecătorești.
Mai mult decât atât, în ultimii ani, înainte de adoptarea bugetului de stat, Guvernul s-a prevalat de crize și restricții bugetare ca să justifice emiterea actelor normative prin care au fost eșalonate drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive”, se arată în comunicatul Sindicatului. Aseară, articolul care i-a nemulţumit pe grefieri a fost scos din Ordonanţă. (A.N.)