Grenadă defensivă, găsită în tomberon
Cristina Ghenea
Doi boschetari din Petroşani au găsit o grenadă defensivă într-un tomberon de gunoi. Poliţiştii caută acum persoana care a lăsat grenada acolo.
Bărbaţii căutau resturi de mâncare prin tomberoanele din Piaţa Dacia, din municipiu. După ce au găsit grenada într-un rucsac aruncat la gunoi, aceştia au anunţat imediat poliţiştii. „O patrulă auto aflată în zona pieţei a fost oprită de doi cetăţeni, care i-au înmânat rucsacul respectiv. Perimetrul a fost asigurat imediat, iar grenada a fost ridicată şi transportată la poligonul INSEMEX din Petroşani”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a adăugat că poliţiştii fac cercetări, pentru a afla cine a lăsat grenada în piaţă şi cum a intrat în posesia acesteia.