Greşeală fatală a unui şofer de 70 de ani
Bătrânul a intrat pe contrasens pe DN7 şi s-a izbit frontal de un autoturism care circula regulamentar. Septuagenarul a murit pe loc. Alţi trei pasageri au fost răniţi, printre ei şi un copil de numai patru ani. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut ieri, pe DN7, pe raza localităţii Câmpuri Surduc. „Poliţiştii ajunsi la faţa locului au constatat că, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din judeţul Sibiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală, din direcţia Arad spre Deva, a pătruns pe contrasens şi a acroşat un alt autoturism ce se deplasa regulamentar, condus de un bărbat in vârstă de 31 de ani din Germania“, a precizat Carla Strujan, din cadrul IPJ Hunedoara. Cei doi adulţi şi minorul răniţi sunt din autoturismul condus de şoferul vinovat. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.(M. Gânju)