Categories: Eveniment

Greşeală fatală a unui şofer de 70 de ani

      Bătrânul a intrat pe contrasens pe DN7 şi s-a izbit frontal de un autoturism care circula regulamentar. Septuagenarul a murit pe loc.  Alţi trei pasageri au fost răniţi, printre ei şi un copil de numai patru ani. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut ieri, pe DN7, pe raza localităţii Câmpuri Surduc. „Poliţiştii ajunsi la faţa locului au constatat că, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din judeţul Sibiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală, din direcţia Arad spre Deva, a pătruns pe contrasens şi a acroşat un alt autoturism ce se deplasa regulamentar, condus de un bărbat in vârstă de 31 de ani din Germania“, a precizat Carla Strujan, din cadrul IPJ Hunedoara. Cei doi adulţi şi minorul răniţi sunt din autoturismul condus de şoferul vinovat. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.(M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago