Actualitate

Greşelile pe care NU trebuie să le mai faci în make-up şi skin care

Îngrijirea pielii şi machiajul nu trebuie să îţi dea bătăi de cap, dimpotrivă. Acestea se pot realiza uşor acasă, fără prea mari bătăi de cap, cât timp foloseşti produse adecvate pielii tale şi ţii cont de regulile de bază. Ca să ai grijă de pielea ta că la carte, există şi câteva greşeli comune pe care e bine să le eviţi.

Află ce greşeli NU trebuie să mai faci când vine vorba de make-up şi skin care:

Te ghidezi doar după trenduri

Fie că e vorba de skin care, fie că e vorba de machiaj, nu e niciodată o idee bună să te ghidezi doar despre trenduri. Atât rutină de îngrijire a pielii, cât şi machiajul ar trebui să te reprezinte, să fie adecvate nevoilor tale, dar şi stilului tău de viaţă. Da, trendurile sunt cool, mai ales când le vezi pe reţelele sociale, dar asta nu înseamnă că trebuie să le încerci pe toate sau că ai nevoie de toate produsele recomandate în online.

Axează-te mai degrabă pe nevoile tale, încearcă să optezi pentru produse mai puţine, dar care să ţi se potrivească şi pe care să le foloseşti cu plăcere.

Cureţi pensulele prea rar

Pensulele de machiaj sunt expuse la praf, impurităţi şi produse diverse de make-up zi de zi, iar în plus acestea iau contact cu pielea foarte des. Dacă vrei să eviţi probleme dermatologice precum acneea sau dermatita, curata pensulele cât mai des posibil. De asemenea, e foarte important să le cureţi corect, cu apă şi şampon, gel de curăţare sau detergent de casă. Când nu le poţi spăla, foloseşte un spray pe bază de alcool pentru a le dezinfecta înainte de utilizare.

Pensulele de machiaj e bine să fie realizate din materiale de calitate, atât pentru sănătatea pielii tale, cât şi pentru un make-up reuşit. Îndreaptă-te către branduri cu reputaţie precum Real Techniques, Morphe sau produsele Nyx. Spre exemplu, pensulele Nyx sunt o super alegere dacă îţi doreşti produse de calitate la un preţ prietenos.

Foloseşti zeci de produse

Nu ai nevoie de zeci de produse pentru o rutină corectă de îngrijire sau pentru un machiaj simplu şi reusit, dimpotrivă. Cu cât alegi mai bine produsele potrivite pentru tine, cu atât vei avea nevoie de mai puţine. Spre exemplu, atunci când găseşti un fond de ten potrivit pielii tale, acela va fi suficient pentru un machiaj reuşit.

De asemenea, ca să alegi cele mai bune produse de make-up, e bine să te îndrepţi către branduri cu tradiţie în acest domeniu. Printre acestea se număra Nyx, MAC, L’oreal, NARS, Clinique, Bobbi Brown şi Maybelline New York.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru îngrijirea pielii. Nu ai nevoie de 10 creme, 5 serumuri şi 7 loţiuni tonice. E suficient să găseşti câteva produse care funcţionează pentru tine.

Nu respecţi termenul de valabilitate

Produsele de make-up şi de skin care expira exact la fel precum alimentele sau medicamentele. Urmăreşte cu atenţie termenul de valabilitate, ca să foloseşti în siguranţă fiecare produs. Majoritatea au un termen de valabilitate de la data deschiderii. Ca să îţi fie uşor să ţii minte când ai deschis un produs, poţi să lipseşti o etichetă pe el cu data deschiderii sau să îţi notezi în telefon.

Uiţi de SPF

Protecţia solară este un must în orice anotimp. Expunerea la raze UVB/UVB pot duce la afecţiuni dermatologice, dar şi la îmbătrânirea prematură a pielii. De aceea, aplicarea de SPF pe faţă, gât şi decolteu e bine să intre în rutină ta de zi cu zi. Poţi să foloseşti un SPF spray, cremă, gel sau stick, important este să îl aplici în cantitate generoasă, ca ultim pas al rutinei de dimineaţă.

Nu te demachiezi

Când alegi să dormi cu machiajul pe faţă, pielea ta are de suferit. Acest obicei poate duce la apariţia unor probleme dermatologice, precum acneea, dar şi la îmbătrânirea prematură a pielii. De aceea, este esenţial să te demachiezi ori de câte ori porţi machiaj sau SPF. Poţi să foloseşti un demachiant bifazic, un cleansing balm, gel de curăţare sau apă micelara.

Pentru îndepărtarea corectă a machiajului rezistent la apă, cea mai bună soluţie este demachierea în doi paşi. Foloseşte un demachiant pe bază de ulei sau o apă micelara ca să îndepărtezi produsele de make-up de pe ten, iar mai apoi utilizează un produs cu clătire, precum spumă sau gelul de curăţare.

Contează şi să alegi un demachiant de la un brand de încredere, adecvat nevoilor tenului tău. Printre cele mai populare branduri ce oferă produse de curăţare a tenului se număra CeraVe, Bioderma, Clinique şi Nyx.

Foloseşte lista de mai sus ca să eviţi greşeli comune în îngrijirea pielii şi make-up. Nu uita să foloseşti SPF şi să te demachiezi ori de câte ori e nevoie, dar şi să îţi cureţi pensulele regulat.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura