Categories: EvenimentFlash

Groapa de gunoi a Devei a fost cuprinsă de flăcări

Cristina Ghenea

Zeci de tone de deşeuri de la groapa de gunoi a Devei au fost sâmbătă cuprinse de flăcări. Vântul a extins rapid incendiul care ieri seară încă nu era stins complet.

Vântul a extins incendiul

Potrivit pompierilor aflaţi la faţa locului, flacările s-au aprins din cauza căldurii şi a gazelor degajate de gunoaie, iar stingerea unui astfel de incendiu presupune o intervenţie deosebit de dificilă, deoarece mormanele de resturi pot arde mocnit săptămâni întregi. Întinsă pe şase hectare de teren, groapa de gunoi a Devei a fost cuprinsă de flăcări pe aproape întreaga suprafaţă. „Iniţial, flacăra s-a aprins în partea de nord a rampei, însă din cauza vântului puternic focul s-a extins rapid şi în nord-est. Pe lângă intervenţia pompierilor, am încercat să acţionăm şi noi, cu forţe proprii. Cu buldozere, o volă şi o stropitoare cu capacitate de 3.500 de litri, am încercat să facem tot ce se poate pentru a lichida complet incendiul”, a declarat Mircea Darie, reprezentantul SC Salubritate SA Deva.

Primarul, la faţa locului

Atât sâmbătă, cât şi ieri, echipajele de pompieri s-au luptat ore în şir cu fumul gros şi cu flăcările care s-au întins, cum spuneam, pe aproape întreaga suprafaţă a gropii de gunoi. Îngrijorat de situaţie, primarul Mircia Muntean şi-a petrecut, ieri, o bună parte din zi în zona incendiului. „Dacă situaţia nu se rezolvă până luni dimineaţă (n.r.-astăzi dimineaţă), atunci vom interveni cu mai multe utilaje. Am discutat cu directorul de la Slag Processing, firma care exploatează halda de zgură din Hunedoara şi cu cei care efectuează lucrările la autostradă şi le-am cerut ajutorul, să vină încă de la primele ore ale dimineţii cu transporturi de pământ şi zgură, cu care să înăbuşim focul”, a declarat Mircia Muntean. Acesta a mai adăugat şi că, doar în urmă cu aproximativ două luni, într-o şedinţă de Consiliu Local a fost dezbătută problema investiţiilor necesare pentru groapa de gunoi. „În şedinţa de rectificare a bugetului am alocat trei milioane de lei pentru curăţirea întregii zone şi pentru transportarea a zeci de maşini de pământ la groapa de gunoi a oraşului. Mulţi dintre consilieri nu au fost de acord atunci cu această sumă, considerând că e vorba de prea mulţi bani”, a declarat primarul Mircia Muntean. În plus, acesta este nemulţumit şi de faptul că zona este „ţinta” căutătorilor prin gunoaie. „Am cerut să fie evacuate persoanele care caută prin resturile depozitate aici, şi care periclitează astfel, de multe ori, activităţile desfăşurate. Din păcate, chiar şi cu intervenţia forţelor de ordine, oamenii se întorc de fiecare dată, pentru a aduna obiecte de plastic, fier sau hârtie, pe care să le valorifice”, a precizat edilul şef al Devei.
Într-adevăr, chiar şi ieri, în timp ce groapa de deşeuri menajere era cuprinsă de flăcări şi fum des, greu de suportat, căutătorii prin gunoaie nu şi-au întrerupt munca. Mai multe persoane, bărbaţi, femei, chiar şi copii, răscoleau printre maldărele de deşeuri, încărcând în căruţe tot felul de resturi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Protejează-ți investiția | Cum să alegi suportul potrivit pentru bicicleta ta full suspension

Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…

20 de ore ago

Emil Stoica Mariș: Construim un sistem de sănătate modern și accesibil pentru toți

Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…

22 de ore ago

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma: Ne-am angajat să investim în viitorul țării printr-un sistem educațional modern și accesibil

Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…

22 de ore ago

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara: Municipiul Hunedoara s-a dezvoltat pas cu pas din 2016 încoace

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…

22 de ore ago

Deputatul PSD Natalia-Elena Intotero: Grija față de oameni vine din convingerea că toți merită respect și oportunități egale

„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…

22 de ore ago