Groapa de gunoi a Devei, din nou în flăcări
Ieri, în jurul orei 11.30, deşeurile de la groapa de gunoi a municipiului Deva au luat din nou foc. Pompierii de la Detaşamentul Deva au intervenit cu o autospecială cu capacitate de 9.000 litri pentru a putea lichida incendiul. În decurs de doar câteva zile, este pentru a cincea oară când pompierii sunt solicitaţi să meargă la groapa de gunoi a municipiului, focul izbucnind de fiecare dată în acelaşi perimetru, acolo unde concentraţia de metan este foarte mare. Suprafaţa afectată este de aproximativ 300 metri pătraţi. (O. Mihnea)