Cele 10 persoane arestate în dosarul fraudelor farmaceutice mai stau încă 30 de zile după gratii. Ieri, Tribunalul Hunedoara a hotărât prelungirea măsurii de arestare preventivă.
Recursul, la Curtea de Apel Alba Iulia
Magistratul care a judecat cazul a fost de acord cu propunerea procurorilor de a prelungi starea de arest preventiv pentru Tatiana Făgădar Vasilescu, soţul acesteia, Iulian Constantin Făgădar, Ciprian Dumitru Ban (administrator de farmacie), Nicoleta Adriana Enuţa (contabil la două farmacii), Ion Cristian Doţiu, Adela Ramona Goia (administrator de farmacie), Călin Popa (soţul medicului oncolog Alina Popa), Mihai Tudor Drăgoesc (fost administrator de farmacie) şi medicii oncologi din cadrul Spitalului Judeţean Hunedoara, Elisaveta Mezo şi Maura Alina Popa. Cei 10 au atacat cu recurs decizia de ieri, aceasta urmând să se judece la Curtea de Apel Alba Iulia.
Nu mănâncă de la penitenciar
Potrivit unor surse judiciare, membrii acestui grup sunt ţinuţi în arestul Poliţiei municipiului Deva. Aici, încăperile sunt mici, arestaţii locuind câte trei-patru într-o cameră. Mâncarea li se aduce celor care sunt acolo de la Penitenciarul Bârcea Mare. Se pare însă că medicii, farmaciştii şi celelalte persoane cercetate în dosarul reţetelor false din judeţul nostru nu vor să consume mâncarea adusă de la penitenciar. Astfel, marţea şi joia, când sunt zile pentru cumpărături, ei fac liste care li se dau angajaţilor arestului, şi care le cumpără, pe banii celor închişi, ceea ce au nevoie ei, inclusiv alimente.
Reţete false, aducătoare de milioane
Reamintim că reţeaua formată din cei 10 au conceput un circuit extrem de bănos al reţetelor de medicamente pentru bolnavii de cancer. Reţetele erau scrise de doi medici ai Secţiei de Oncologie a Spitalului din Deva. Potrivit anchetatorilor, în acest caz s-au emis câteva sute de reţete false, în doar doi ani. Treceau pe ele cele mai scumpe medicamente şi adjuvanţi şi le pasau farmaciştilor implicaţi. Rolul farmaciştilor era de intermediere. Trimiteau reţetele direct la Casa de Asigurări de Sănătate, acolo unde sutele de prescrieri false se transformau în bani prin deconturi. Banii se împărţeau între farmacişti şi medici. În acest caz, au fost înfiinţate firme fantomă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…