Spun gurile rele că spaţiile comerciale dintr-un municipiu reşedinţă de judeţ sunt invadate de insecte care vieţuiesc în medii nu foarte curate, iar prezenţa lor denotă o lipsă crasă de igienă. Aşa se face că printre ţoalele frumos expuse pe rafturi, clienţii descoperă uneori câte o pereche de „antene”. Lucru care-i face să abandoneze marfa, scârbiţi de ceea ce au văzut. Dar, o imagine şi mai înfiorătoare au cei care intră în magazinele unde se vând alimente. Asta, pentru că nu este deloc plăcut să vezi pe rafturile unde este pusă pâinea, mişunând vietăţi care, de obicei, îşi fac veacul în subsoluri de bloc, în canalizare sau în tomberoane. Şi, până la urmă nu doar vederea insectelor este dăunătoare, ci faptul că pe lângă alimentele pe care le cumperi, îţi poţi cumpăra şi câteva boli la pachet, transmise de vietăţile cu pricina.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Nu înțeleg de ce aceste postări nu se pot transforma în investigații eventual în colaborare cu protecția cumpărătorului.