Categories: Gura lumii

Gura lumii 05.04.2012

Vorbeşte lumea că un şef de galerie de prin oraşul cu castel, pe care primarul de aici l-a făcut om şi i-a dat o pâine, a dat-o la întors acum, lăsându-l baltă pe binefăcătorul său. Cică gurile rele au aflat că omul nostru, poreclit după cel mai mare organ al omului, a început bine treaba pe care i-a dat-o edilul să o facă. Adică, a atras oamenii la meciuri, i-a încurajat pe suporteri. Numai că, de o vreme încoace, omului nostru nu-i mai prieşte aerul de la primărie, întorcându-i frumos spatele şefului de acolo. Zvonerii susţin însă că problema este că omul nostru s-a întors cu 180 de grade şi îi ţine partea finanţatorului echipei şi nu primarului, deoarece primul dintre aceştia îi achită lunar, chiria pentru un apartament pe care respectivul l-a închiriat unuia dintre sportivii din echipa cu pricina. Şi uite, aşa, omul nu face nimic acum din sarcinile trasate de către primar, în schimb, face tot ce-i zice finanţatorul. Asta, spun, cel puţin, cârcotaşii.

Spun gurile rele că un candidat dintr-un oraş al judeţului se pregăteşte de o mare acţiune. Cică, după ce aleşii locali de acolo au aprobat un proiect de hotărâre prin care să se distribuie sute de pachete cu cadouri de sărbători locuitorilor oraşului, candidatul cu pricina vrea să le dea el personal. Cârcotaşii povestesc că nu s-a mai întâmplat până acum să se dea pachete de Paşti, dar oamenii cred că acest lucru e posibil acum, nu pentru că se apropie sărbătorile pascale, ci pentru că se apropie alegerile. Şi, uite aşa, candidatul de care vorbim vrea să se pună bine cu alegătorii pe banii publici. Problema este că, mai mulţi salariaţi ai primăriei vor să repartizeze ei cadourile, dar acest lucru li s-a interzis, pentru că doar candidatul celor cu trei roze şi săgeată are acest drept. Zvonerii spun că oamenii sunt tare nemulţumiţi de asta şi vor chiar să boicoteze acţiunea candidatului respectiv.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Asta e Jura si prietena lui Bozdog. Ca de o vreme se tin de manuta pe la televiziuni. Nu au fost in stare sa faca nimic in Simeria. Totul e vai si amar iar acum au tupeu sa dea cadouri tot din banii nostrii si sa isi mai faca si campanie. Degeaba, simerienii voteaza cu Risteiu.

  • Bozdoc nu are nici o sansa , poate sa dea 10000 de pachete ,ordine o sa fie urmatoarea ,1 Hritac ,2 Rasteiu ,3 Zdrancu, 4 Bozdoc. Iar la presedinte consiliul judetean noi simerieni votam cu Mircia Muntean ,nu cu baronul local securist Molot.

  • sa va fie rusine pt acest articol,sunt curios de la cine aveti aceste informatii,sunt total eronate informatiile voastre.Piele se intelege perfect cu Ovidiu Hada si mai ales cu finantatorul echipei la fel si Ovidiu Hada se intelege f bine cu Familia Toma.. ori cat ar vrea aRION nu mor caii cand vor caini!! sunteti ziaristi de merda ... scrieti adevarul!

  • stiti adevarul dar voi scrieti ce vreti voi pt a demigra unele persoane,nu a inceput campania electorala,dar pt arion vad ca a inceput ca e plin orasul de pliante cu el.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

24 de ore ago